Semimaraton – depasirea limitelor

Author: Stefania Zoican This entry was posted in Despre Mine and tagged , , , , , .

Acum vreo doi ani m-am hotarat sa particip la semimaraton (cursa de 21 de km).

Eu obinuiam sa alerg prin parcuri, cate 7-10 kilometri, dar niciodata nu alergasem 21. Unde mai pui ca in facultate si in liceu aveam scutire la sport. M-am hotarat sa depasesc aceasta limita si mi-am propus sa particip la cursa.

310443_2319737231497_1986357725_nIn compania in care lucram mai erau cativa colegi care alergau. Din cei 3.000 de angajati, ne-am inscris in cursa vreo 10-15. La semimaraton mai participa inca un baiat, din alt departament. Colegii mei participau la cursa de 3kilometri si la proba de stafeta.

Nimeni nu credea ca o sa reusesc sa termin cursa, nici macar eu. Colegii mei nu credeau pentru ca ziceau ca sunt fata, iar eu nu credeam cao sa reusesc, pentru ca nu mai alergasem niciodata atat si eram convinsa ca o sa imi dau duhul pe traseu. smiley

M-am pregatit cu vreo 3 luni si cu o saptamana inainte de cursa, nu am mai alergat deloc, ca sa nu imi obosesc prea tare corpul. In timpul asta m-am pregatit si mental. Daca la inceput am zis ca nu o sa termin, am inceput sa ma antrenez si sa cred ca totul se va termina cu bine. In mintea mea vedeam linia de finish si alta posibilitate pentru mine nu era decat aceea de a termina cu bine.

Un lucru care ma motiva, era faptul ca alergam pentru Hospice Casa Sperantei. Un al doilea lucru era faptul ca eu sunt acolo ca sa imi depasesc o limita, sa imi demonstrez mie ca pot. Unde mai puneai ca eram singura fata din toata compania care participa la cursa. Asa ca voiam sa le dau peste nas colegilor mei baieti, care alergau 10 kilometri. cheeky

In ziua cu pricina m-am culcat devreme, m-am trezit devreme, eram linistita si asteptam sa se dea startul. Am inceput sa alerg incet, concentrata si centrata, si am continuat asa mult timp. Incepuse ploaia si asta ma ajuta pentru ca ma racorea. Dupa vreo ora nici nu imi mai simteam picioarele. Parca alergau fara mine. Cu siguranta daca m-as fi oprit, nu m-as mai fi miscat din loc. Asa ca am continuat sa alerg.

Si acum tin minte ca eram foarte concentrata si stapana pe mine. Eram doar eu si pista.

Dupa un timp, mi se parea ca alerg de o vesnicie. Colegii mei ma spijineau de pe margine si imi facea bine acest lucru.

Cursa se apropia in sfarsit, iar mie nu imi venea sa cred ca o sa o termin cu adevarat. Dupa ce am trecut linia de finish, am fost foarte bucuroasa si mandra de mine.

Peste o zi am aflat cu stupoare ca terminasem in 2 ore si 16 minute! Wow! Oare eu alergasem in acea cursa?

Am invatat un lucru foarte important: ca atunci cand imi propun ceva si mi-l doresc din inima, se intampla. Poate nu cred la inceput ca o sa se intample si este important sa vizualizez "linia de finish", sa cred in mine si sa adun pe langa mine oameni care ma sustin.

Ca eu gasesc in mine o determinare pe care nu credeam ca o pot avea, dar este acea forta, acel foc, acea pasiune, care face lucrurile sa se intample. Eu sunt cea care are puterea de a misca lucrurile si energia in directia pe care eu o doresc.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>