Pe Andrei Tudose l-am cunoscut mai demult, la un seminar de public speaking. Inca de pe atunci mi s-a parut un om sociabil, creativ, deschis, cu simtul umorului. Ma bucur ca l-am reintalnit dupa cativa ani si mai ales ma bucur ca este aici, la oameni frumosi.

Dupa terminarea facultatii a plecat in Gemania si a lucrat ca System Administrator la Vodafone, Departamentul de IT, pe Billing. Acolo a devenit cel mai bun in ce facea, asa de bun incat la un moment dat a cazut sistemul, iar tot Vodafone-ul il astepta pe el sa remedieze problema. 

Dupa un timp, urma sa se faca un schimb de experienta intre Vodafone Germania si Vodafone Anglia, iar dintre toti oamenii care lucrau acolo, un singur om, un roman si acela era Andrei, a fost ales sa plece in Anglia la acest schimb. Dupa acest schimb urma sa se intoarca in Germania sa le povesteasca nemtilor ce a vazut acolo.

Credea ca si-a indeplinit si ca isi traieste visul, dar in loc sa sarbatoreasca toate aceste succese, in sufletul lui era gol.

A decis ca este timpul sa se intoarca in Romania. Aici s-a asociat cu cineva, era Partner Manager, avea 40 de angajati, avea intalniri in alte mari firme, la cel mai inalt nivel pentru a prezenta produsele pe care le avea. avea succes, dar in continuare simtea acel gol.

A spus „stop”, a luat pauza un an, timp in care si-a dat voie sa experimenteze.

De doi ani de zile a pornit Delivering Life, un proiect plin de creativitate, inovatie, originalitate, aproape de sufletul lui si de oameni. In Delivering Life organizeaza evenimente precum Stropitul cu apa, Ras in metrou, Pe(trecerea) de pietoni. Scopul Delivering Life este de a-i scoate pe oameni din rutina si de a le reda starea de bine.

Atunci cand pornesti in aceasta calatorie, atunci cand pornesti ceva din suflet si stii ca este parte din tine, lucruri frumoase incep sa se intample, oamenii potriviti incep sa iti fie alaturi si sa te sustina. Si incepi sa cresti o data cu proiectele tale, o data cu oamenii care fac parte din ele.

Asadar, un om care se imbraca la costum, un business-man, care avea intalniri la cele mai inalte nivele, a renuntat la toti banii, la toate pozitiile, pentru a fi fericit si pentru a porni in descoperirea propriului sine, pentru a se afla pe el asa cum este cu adevarat si pentru a afla ce ii place lui cu adevarat sa faca. Pentru ca, asa cum povesteste si el, si-a dat seama ca domeniul IT era visul parintilor sai, nu al lui. A luat-o de la inceput nu o data, ci de doua ori. Avem ce invata de la acest om.

Andrei: M-am nascut intr-o familie in care eram asteptat si ca toti copii am venit cu un bagaj de calitati pe care atunci cand esti mic le arati , totul merge bine pana cand iesi din afara din casa: incepi sa te duci la gradinita, la scoala. Acelea sunt momentele in care te confrunti cu sistemul in care functioneaza societatea. Desi noi toti suntem atat de diferiti, sistemul de educatie ne masoara dupa aceleasi standarde pentru ca din pacate societatea este facuta sa te invete sa supravietuiesti, nu este gandita sa creeze excelenta.

Toti copii trebuie sa arate la fel: te imbraca in aceeasi uniforma, te masoara dupa aceleasi lucruri, dupa aceleasi note, aceleasi materii, tu n-ai voie sa arati cine esti tu. Tu trebuie sa inveti anumite lucruri. Scoala este o competitie, societatea este o competitie si asta este cea mai mare prostie deoarece competitia nu face decat ca unul sa castige si aluia ii este umflat ego-ul ca el este unicul, iar ceilalti 99 sunt cei care raman frustrati, sunt prosti, toata viata trebuie sa iasa din spatiul in care n-au reusit.

Pentru mine scoala a fost un cadru in care sistematic am invatat ca nu sunt suficient de bun, pentru ca ajungi sa fii bun in ceva si apoi esti comparat cu altul care a performat mai bine la o alta materie.

Scopul meu in viata nu este sa fiu mai bun decat ceilalti, ci sa fiu mai bun decat mine. Si vad asta la 30 si ceva de ani, dupa ce m-am chinuit sa fiu cel mai bun in diverse chestii.

Dupa ce am terminat facultatea mi-am dorit sa devin System Administrator pentru ca doream sa fiu ca unchiul meu.  Eu am ajuns in Germania si dupa 4 ani de zile, la 27 de ani, eram unde imi doream: lucram la Vodafone in Germania, chiar in sediul lor central din Dusseldorf, eram system administrator in Departamenul IT pe Billing, cea mai importanta aplicatie a lor. La un moment dat am constientizat ca mi s-a indeplinit visul. Mi-am zis ca am reusit.

Dupa putin timp a venit seful la mine si mi-a spus ca se face un schimb de experienta cu Vodafone din Anglia si au nevoie sa trimita pe cineva acolo, iar el ma propusese pe mine sa merg. In acel moment m-am gandit ca eu, Andrei din Romania, ma voi duce in Anglia si apoi ma voi intoarce sa le explic nemtilor cum stau lucrurile. Din punctul meu de vedere eram cel mai bun.

Numai ca era liniste. Ma asteptam sa fie artificii pe cer, numai ca in mine era gol. Era un sentiment care semana cu “Ok, asa, si?!”

De ce? Pentru ca alesesem o chestie care imi fusese servita. De fapt acel vis al meu, era in mic procent visul meu. In mare procent era visul parintilor mei, care de mic copil mi-au zis ca trebuie sa ma duc in IT ca asta este viitorul. Calculatorul este viitorul. Societatea care ne invata ca e bine sa fii intr-o companie, sa fii un om care conduce mai multi oameni, influenteaza mai multi oameni intr-un anumit fel.

Sunt o gramada de informatii pe care tu le primesti si pe care le identifici ca fiind ale tale, tu le identifici cu dorintele tale.

Si in momentul ala de liniste m-am intrebat ce treaba am eu cu calculatoarele. Eu sunt un om caruia ii place sa vorbeasca cu oamenii, imi place sa traiesc, sa fiu in natura, sa simt viata, iar eu stateam 10 ore pe zi la calculator si ma bucuram cand ma suna nu stiu ce ofiter de serviciu la 3 noaptea ca a cazut nu stiu ce server. Ma gandeam ca tot Vodafone-ul sta in spatele meu; daca nu reparam eu chestia asta, crapa. E misto senzatia, e frumoasa, dar nu sunt eu. Nu e visul meu. Cum sa fiu fericit cu chestia asta?

Impreuna cu sotia mea, care era tot in Germania, am hotarat sa ne intoarcem. Am intrat in zona de business development. Adica ca specialist cu anumite solutii tehnice, eram in zona de vanzare. Educam piata sa invete ce inseamna solutii de stocare si sa le cumpere. Era foarte frumos. Discutam cu top management-ul sa convingem mari firme de ce au nevoie de solutii de stocare. Numai ca in continuare nu era nimic “acolo”.

In sine mea stiam ca m-am intors in Romania ca sa incep afacerea mea. Dupa vreo 3 ani, la 30 de ani, m-am asociat intr-o firma de IT. Eram Partner Manager, aveam 40 de angajati, incepusem afacerea mea, cu chestii in care credeam eu. Am avut din nou acea senzatie ca am reusit. Dar in continuare nu simteam ca sunt ale mele.

M-am hotarat sa imi iau liber un an de zile in care habar n-veam ce o sa iasa, in care sa petrec timp cu mine sa vad ce este acolo. Stiam ca sunt diverse lucruri care imi placeau, ca sunt o persoana creativa. Creativitatea se exprima in multe feluri, dar la mine era creativitate impreuna cu oamenii.

Am zis ca vreau sa creez ceva care poate sa aiba un impact pozitiv in viata altor oameni. Atunci am creat Delivering Life. Acum vreo 2 ani, pe la inceputul lui 2012.

Mi-am dat seama ca eu imi traiesc viata in trecut sau in viitor si niciodata in prezent. Un lucru pe care l-am cautat de mic a fost sa ma simt eu bine, si asta insemna ca si cei din jurul meu sa se simta bine.

Si am zis ca vreau sa creez acest context, ca lumea sa se poata simti bine. Pentru ca in momentul in care te simti bine atunci esti in prezent, esti aici, deschizi ochii la ceilalti si la tine.

Le-am scris prietenilor mei si le-am zis sa cream niste evenimente in care sa ii intrerupem oameni din rutina asta in care ne bagam si sa le dam posibilitatea sa se simta bine. Si asa am inceput sa facem Pe(trecerea) de pietoni, Rasul in metrou, Stropitul cu apa si asa mai departe.

Pe trecerea de pietoni de exemplu, esti acolo in capul tau, n-ai nici o treaba. Stii doar cand e rosu stai, cand e verde, treci. In momentul in care treci, porneste muzica si incep unii sa danseze. Normal ca este penibil, e aberant, e aiurea, n-au ce cauta aia acolo, dar este momentul in care poti sa il intrerupi pe om. In momentul in care aduci ceva, care este rupt total din context.  

Daca omul constientizeaza ca trecutul strazii este timpul lui liber, ca poate sa se bucure cu tine, nu este timpul ala stresant ca trebuie sa ajunga undeva .

Eu nu vreau sa ajung la finalul vietii si sa zic ca imi pare rau ca n-am facut asta. Prefer sa zic ca am incercat un lucru si nu mi-a iesit.

Intre doi boxeri, care este diferenta intre castigator si cel cel care pierde? Diferenta este ca cel care castiga este cel care se ridica o data in plus fata de celalalt. Eu nu cred intr-o chestie pe care o ratezi. O chestie pe care o ratezi este un nou inceput. Poti sa incepi din nou chestia aia.

Stefania: Sunt foarte multi oameni care au teama de esec.

Andrei: Normal, si mie mi-e frica de esec.

Eu am observat la mine: imi doresc anumite lucruri si mi le doresc extraordinar de clar si de vizual. Sunt o persoana foarte vizuala. Dar mi-am dat seama ca imi doresc prea tare ca lucrurile sa se intample intr-un anumit fel, asa ca i-am dat voie proiectului sa traiasca si el, adica sa ii dau viata, sa nu ma mai chinui sa ma tin de o viziune a mea, e bine sa ai o directie catre care sa te indrepti, dar este esential sa lasi proiectul sa creasca de la sine, sa creasca organic, sa fie el cel care iti da ideile.

La evenimentele mele eram prea in control. In acest moment sunt acolo, dar sunt observator. Si in momentul in care sunt acolo la eveniment ca si observator poate sa curga o gramada de alte idei. 

Am mai descoperit o diferenta care pe mine ma reprezinta. Doua formulari: doresc sa iasa proiectul asta sau doresc sa IMI iasa proiectul asta. Una este sa ITI iasa proiectul. Acolo este ego-ul tau. Cand am schimbat si am zis “doresc sa iasa proiectul asta”, cand am fost in spatiul asta, am vazut mult mai multe lucruri care se intamplau acolo si pe care nu le vedeam.

Daca creez spatiul ca oamenii sa se simta bine, lucrurile merg de la sine.

Am inceput sa discutam apoi despre o intalnire la restaurant pe care a avut-o cu tatal sau si in care au vorbit pentru prima data mai serios despre schimbarile pe care le-a facut Andrei in viata sa. Urmeaza una dintre lectiile importante pe care avem nevoie sa le invatam in viata: aceea de ASUMARE a responsabilitatii pentru ceea ce facem.

Andrei:  Am iesit cu tata la masa. Am mancat si dupa masa ma intreaba ce mai fac pentru ca il intreaba colegii de serviciu.

“Si ti-e rusine sa spui ce face baiatul matale.” ii spun.

Si tata imi zice: “Da.”

I-am raspuns: “Tata, te inteleg, te inteleg perfect. Dar sa stii ca este problema ta daca tie ti-e rusine cu ce fac eu. Pentru ca eu in momentul asta imi place tot ce fac, chiar daca poate parea rupt din timp. Am 38 de ani si ma duc si rad in metrou. Sunt tata, am doi copii, sunt sot si ma duc sa rad in metrou. E total aiurea.”

Face o paranteza si imi povesteste.

Imi aduc aminte o lucrare de control din clasa a XI-a, cu profesorul de matematica care ne era si diriginte, cu doua probleme, foarte grele, le faceau acei doi copii de nota 10 si ceilalti trei care faceau meditatii cu el. Atat.

La una din lucrari ma uit pe probleme si nu stiu cum, mi-au iesit. Peste doua saptamani cand a adus lucrarea, dirigul, profesorul de matematica a lasat lucrarea mea la final si m-a intrebat cum de am rezolvat problemele. Mi-a fost rusine sa ii spun ca le-am facut acolo. I-am zis ca le facusem acasa din greseala. Iti dai seama in ce spatiu traim in scoala daca ajung sa imi fie rusine de asa ceva.

I-am zis tatalui meu: “Tata, in momentul asta, pot sa spun ca nu imi este rusine de ce fac. Daca peste o luna de zile eu o sa zic ca astea nu mai sunt pentru mine, este ok. Dar niciodata nu o sa imi fie rusine de ce fac acum. “

Si asta a fost pentru mine cel mai important test de a face fata cuiva care imi spune ca fac o prostie. Pentru ca nu mi-a zis unul pe strada esti tampit, ci mi-a zis tatal meu ca ii este rusine cu ce fac eu.

Petrecand mult timp in spatiul asta de dezvoltare personala, ascult intotdeauna ce este in interiorul meu cand aleg sa fac ceva. De multe ori am ales sa fac o gramada de lucruri de care mi-am dat seama ca nu erau ale mele.

Am ales sa ma fac System Administrator intr-o companie mare, am ales sa ma fac business man IT. Am ales o gramada de lucruri si mi-am dat seama ca la varsta asta am invatat sa aleg. Am invatat pur si simplu sa fac niste alegeri ale mele. Si alegeri cu care eu sunt in acord. Sunt convins ca pot sa stau in picioare in fata alegerii mele. Oricare ar fi ea. Asta este o asumare a responsabilitatii.

Marea majoritate a oamenilor, daca o sa ii intrebi pe strada de ce sunt nefericiti or sa zica ca din cauza sefului, din cauza crizei mondiale, a politicienilor. De ce? Pentru ca nici unul dintre oamenii acestia nu isi asuma ce fac ei. Si nu sunt constienti ca tot ce li se intampla in viata sunt datorita alegerilor pe care le-au facut. Si alegerile sunt ale lor. Asta este asumarea responsabilitatii. Sa iti asumi lucrurile pe care le faci. Si asta este cea mai mare sursa de putere posibila. ASUMAREA. Pentru ca  in momentul in care esti in acord cu ce ai facut este cea mai mare sursa de energie. Noi suntem sortiti sa alegem. Noi alegem chiar daca spunem ca nu alegem. Alegem sa nu alegem. Dar in momentul in care faci o alegere constienta, creste nivelul de energie.

Eu am fugit dupa “Mai am putin si sunt fericit. Fac chestia asta si gata. Mai am putin si se rezolva totul. Mai fac business-ul asta, castig atatia bani si gata, se rezolva toate problemele mele. Am alergat multa vreme dupa himera “ca intr-o zi…”, care este foarte similara cu “zi-mi ce sa fac ca sa…”

Eu nu cred ca exista o reteta prin care tu poti sa inveti sa iti asumi ceva sau prin care sa inveti sa ajungi undeva. Ca sa nu confuzez aici, ma refer la faptul ca viata este ea insasi un drum si din momentul in care ai constientizat ca vrei sa faci ceva, ca vrei sa iti asumi lucrurile, ca vrei sa creezi o comunitate, este momentul in care incepe sa se produca schimbarile, sa vina informatiile. In momentul in care ai constientizat ca este esential sa iti asumi ce vrei sa faci. Fii sigura ca din momentul asta o sa fii din ce in ce mai constienta de lucrul asta si o sa iti asumi din ce in ce mai bine lucrul asta.

Asumarea pentru mine este o sursa esentiala, un izvor de putere. Oricare ar fi rezultatul.

 

Pe Andrei il gasiti si aici: http://deliveringlife.com/, unde scrie despre proiect.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>