Ioan Gyuri Pascu: depre copilarie, inceputuri si cum sa te lasi condus de viata (partea I)

Author: Stefania Zoican This entry was posted in Portrete and tagged , , , .

L-am intalnit pe Ioan Gyuri Pascu la o conferinta la care am fost invitata sa vorbesc. Eu am vorbit despre intuitie, dumnealui despre curaj. Cel mai mult mi-a placut modestia cu care vorbea, omul simplu care era. Oare nu asa suntem toti, in esenta? Cei care “se dau mari”, cei care isi afiseaza aere de “vedeta” nu fac decat sa ne arate ego-ul lor.

M-a inspirat la acea conferinta si l-am invitat la un interviu pentru oameni-frumosi.ro. A raspuns cu „da” la invitatia mea. 

Dupa ceva timp, l-am sunat peentru a programa intalnirea si mi-a spus: “Domnisoara, haideti va rog sa vorbim maine. Am avut o zi grea si sunt iritat.” Cu atat mai mult mi-a placut mai mult autenticitatea dumnealui si am fost convinsa ca este omul potrivit pentru a ne inspira.

Ne-am intalnit in hotelul Duke de la Piata Romana din Bucuresti si am ramas sa povestim la un ceai.


Stefania: Cum a fost copilaria dvs?

Ioan Gyuri Pascu: A fost frumoasa. Copilaria are in sine ceva minunat, chiar daca au fost si traume. Am copilarit in orasul Agnita in care m-am si nascut si unde am stat pana am terminat liceul, iar in vacantele de vara mergem in judetul Mures unde era pentru mine paradisul, undeva la munte. Mergeam la bunica mea. Imi era foarte bine.

La noi in ‘78 a ajuns sa se strice treaba. In anii ‘65 se deschisese Romania destul de frumos, aveam programe bune la televizor. Nu era ca acum, era mult mai bine, desi erau programul 1 si programul 2. Noi nu prindeam decat programul 1. Tatal meu a cumparat televizorul in ‘64, cand eu aveam 3 ani ca sa vedem Olimpiada de la Tokyo.

Stefania: Parintii dvs ce meserii au avut?

Ioan Gyuri Pascu: Tatal meu a fost inginer in exploatari forestiere si mama mea a lucrat la contabilitate, tot acolo la sectorul de exploatare a lemnului, in Agnita.
Mama mea mea era jumatate unguroaica si cealalta jumatate slovaca si poloneza. Limba mea materna este maghiara, dar vorbesc mai bine romaneste decat vorbesc maghiara. Eu am mers numai la scoala romaneasca, apoi am facut facultatea de litere, la Cluj, romana- spaniola.

Imi spune cat de important este ca fiecare dintre noi sa petreaca timp cu sine, pentru a se cunoaste mai bine.

Ioan Gyuri Pascu: 
Faptul de a sta cu tine. Macar 5 minute pe zi. Eu le spun oamenilor si ei râd. Macar 5 minute pe zi. Cand mergi la toaleta, nu iti lua telefonul. Stai cu tine si vezi cine esti. Si dupa aceea sa fii atent. Si omul va trebui sa inlocuiasca cautarea cu atentia. Ca omul tot cauta, cauta.  Daca esti atent la tine, inauntrul tau si ce se intampla in jurul tau, te vor gasi lucrurile. Sa fii atent la tot: la gandurile tale, la cum reactioneaza corpul tau la aceste ganduri, sa fii atent cum respiri.

Si mai este o chestie care se spune: traieste-ti viata. Eu zic altfel: sa se lase trait de viata. Sa lasam lucrurile asa cum vin, pentru ca fiecare lucru vine cu un rost. Din fiecare putem sa invatam.

Stefania: Si atunci cum ramane cu evenimentele acestea, mai putin pozitive: de exemplu o concediere, moarte cuiva drag? Te afecteaza.

Ioan Gyuri Pascu: Te afecteaza pentru ca noi confundam viata cu aspectele ei. Si aspectele ei sunt complicate. Viata este simpla, aspectele ei sunt foarte complicate, iar noi ne lasam coplesiti de ele.  

De exemplu, o concediere. In momentul in care tu ai incredere in ceea ce faci, tu stii foarte bine ca tu esti foarte bun in domeniul ala si te-a concediat cineva degeaba, si asta nu are importanta pentru ca vei putea merge oricand, oriunde, doar mandria ta sa sufere.

Sau aceasta concediere sa iti arate ca ai facut ce nu iti era menit sa faci. Si acum ai oportunitatea sa faci ceea ce trebuia sa faci de fapt.

Iar in legatura cu moartea… Mie acum un an mi-a murit mama, acum doi ani, fratele, o sora mi-a murit cand avea 38 de ani, iar eu aveam 30. Atunci stiu ca m-am razvratit, dar dupa aceea mi-am dat seama ca oricand te vegheaza si poti sta de vorba cu ei si nu te mai afecteaza atat de tare.

Povesteste apoi ca este important sa nu stai cu fundul in doua luntrii. Daca renunti, sa dai drumul de tot.

Ioan Gyuri Pascu: Eu cand am plecat de unde am fost profesor, am plecat cu doua valize, nu aveam nimic. M-a intrebat directorul: “Unde te duci Ioane?” “Ma duc sa fiu artist.” Era in noiembrie ‘89.

La fel, mi-am dat demisia din televiziune, in ‘92. Nu aveam nimic. Spunea sefu’ de acolo:
-“Vezi ca nu este asa roz viata. Ce o sa faci?”
-“Ma duc  sa fac un album de muzica.”
-”Da? Cand il faci sa mi-l aduci cu autograf.”
Si peste un an, m-am dus in audienta si i-am dus discul meu.

Stefania: Dar deja stiati ce veti face.

Ioan Gyuri Pascu: Tot timpul am stiut. De mic copil am stiu ca vreau sa fiu artist. Si am avut multe frane. Am fost picat la teatru ca eram prea scund.

Stefania: Si cum de ati fost profesor daca ati stiut ca o sa fiti artist?

Ioan Gyuri Pascu: Pentru ca, dupa ce am picat la teatru, dupa ce am facut armata, eu am vrut sa dau din nou, dar tatal meu mi-a spus: „O data te-am lasat sa dai.” Era foarte greu atunci, o singura clasa la Targu-Mures si doua la Bucuresti. Eu practic am dat pe doua locuri din patru.

Si tata mi-a spus: „Eu nu te oblig sa faci ceva ce nu-ti place, dar fa o scoala care sa iti placa.”

Si am zis ok. Cred ca acolo a fost singurul meu compromis – in ‘84 am intrat la filologie. Tin minte ca am facut si o chestie foarte urata: cand am terminat, m-am dus acasa, am pus diploma pe masa si am spus: acum pot sa fac ce vreau. A fost urat ca am facut-o pe mama sa planga. Eu stiam ca vreau sa vin la Bucuresti.

Chiar si profesorul de filologie imi spunea: “Nu o sa faci tu purici in invatamant. Se vedea cu ochiul liber, si-au dat seama de talentul meu.

Stefania: Si in televiziune cum ati ajuns?

Ioan Gyuri Pascu: Eu am venit in noiembrie in Bucuresti si in ‘90, prin februarie, dupa ce am avut un recital la Sala Radio, la un moment dat si-a adus aminte de noi Cristian Tudor Popescu. Pe mine ma stia din ‘82. Ne-a propus sa dam concurs pentru redactori, sectiunea de divertisment. Am dat, am luat si am lucrat doi ani ca redactor.

In ‘92 mi-am dat demisia, nu ma simteam suficient de liber.  De atunci am fost free-lancer si nu m-am mai angajat.

Stefania: Este important pentru dvs sa aveti libertate?

Ioan Gyuri Pascu: Cel mai important. Sa nu fiu ingradit, sa nu fiu mintit, sa nu fiu cenzurat. Chiar chitaristul meu mi-a spus ca sufar de sinceritate cronica. Râde.

Mi s-a intamplat sa refuz o chestie de o mie de euro pentru ca aveam un concert unde promisesem sa merg.

Stefania: Toate cantecele si poeziile sunt inspirate din experienta proprie, din viata dvs?

Ioan Gyuri Pascu: Majoritatea spun aceeasi poveste: povestea vietii mele. Si fiind vorba de experiente traite spiritual si spuse sincer, multa lume se regaseste , iar experintele mele nu mai sunt doar ale mele, devin ale tuturor.

Stefania: Va expuneti cand va spuneti povestea.

Ioan Gyuri Pascu: Si daca ma expun, ce? Ce am eu de ascuns?

Stefania: Cred ca oamenii cand se expun devin vulnerabili.

Ioan Gyuri Pascu: Cine vrea sa fie vulnerabil. Poti sa fii vulnerabil si fara sa te expui. Daca ai o slabiciune si ai fricile tale, deja esti vulnerabil, ca te expui, ca nu te expui.

Stefania: Credeti ca artistii sunt mai sensibili?

Ioan Gyuri Pascu: Poti sa fii sensibil si daca nu esti artist. La ei exista pericolul si de ego mai mare, ca nu te mai lasa sa fii smerit.

Daca stii ca esti doar un instrument si ca nu de la tine vine inspiratia, atunci vei putea face lucruri astfel incat sa iti ajunga oamenii macar cu prajina la nas.

Stefania: Este mare lucru sa iti pastrezi smerenia, modestia.

Ioan Gyuri Pascu: Asta tine de constienta. Sa stii ca tu ai fost ales ca sa fii un instrument. Ca scriitorul este doar mana care scrie, cantaretul este vocea are canta, dar de fapt totul vine de sus, tu doar canalizezi.

Stefania:  Exista multi oameni care vor sa fie de succes, sa fie faimosi. Ce inseamna sa fii de succes?

Ioan Gyuri Pascu: Pentru mine succesul, faima si banii sunt ca frunzele copacului. Si atunci invatam de la copaci. Ele cand sunt, trebuie sa te bucuri de ele cand sunt verzi. Apoi vine viscolul iarna, copacul este tot acolo, asteapta o alta primavara. Cat timp depinzi de succes vei suferi, tragi tare, te agati de lucrul asta si suferi.

Stefania: Este rau sa iti doresti sa fii cunoscut?

Ioan Gyuri Pascu: Nu e rau, nu este nici bine. Dar daca iti faci din asta ţelul tau, vei suferi la un moment dat, cand nu mai esti de succes.

Pe mine m-a ajutat ca in multi ani am lucrat ca si scriitor. Cand m-m hotarat sa ma retrag in 2007, sa nu mai apar la televizor, alti oameni poate innebuneau ca nu mai sunt la tv. Ma intalnesc cu taximetristi care imi spun ca nu mai sunt la televizor si eu le spun ca pentru mine este foarte bine. Mai sunt doar cand ma cheama si mi se pare interesant subiectul iar eu am ceva de spus, ma duc. Dar asa, doar ca sa fie, nu ma duc. Daca nu simt ca am ceva de spus, ca nu ma reprezinta, ca nu este ok pentru mine si pentru mine, pentru cei care ma vad, nu ma duc.

Daca eu nu ma bucur, nu se vor bucura nici ceilalti.

Stefania; Ce credeti despre oameni care sunt invidiosi?

Ioan Gyuri Pascu: Ei se vor imbolnavi. Tot la fierea lor se strange. Mi se pare destul de ingrozitor pentru cel care invidiaza, nu pentru cel care este invidiat. Cat va suferi omul care invidiaza…

Stefania: Dar de ce credeti ca invidiaza?

Ioan Gyuri Pascu: Din orgoliu si din frica. Invidia, gelozia, vin din frica. Frica de a pierde ceva. Cel pe care il invidiezi ajunge la ceva ce tu vrei sa ajungi si nu ai ajuns. Tot e frica. Si cainii latra din frica.

Oamenii nu se uila ce au, ci la ce nu au. Asa am fost crescuti: sa categorisim, sa comparam, sa spunem ca ala este mai bun, ala este mai rau.
Daca il invidiezi pe ala care a facut, fa si tu. Care este problema, ce te opreste?!

Am inceput apoi sa vorbim despre cum in ‘98 a fost o zi in care a zis: “Doamne, las totul in grija ta.” si ca de atunci nu si-a mai facut griji.

 Stefania: Si daca iti faci griji, tot nu rezolvi.

Ioan Gyuri Pascu: Absolut. Pai era in filmul ala, “7 ani in Tibet”, micul Dalai Lama vrbea cu cel care era interpretat de Brad Pitt si ii spunea:

-Sa stabilim:o problema are o solutie.

-Da.

-Atunci nu trebuie sa iti faci griji, ca are o solutie.

-Si daca totusi n-are nicio solutie?
-Atunci nu este o problema, ca am stabilit ca o problema are o solutie. Si atunci, din nou, n-are rost sa iti faci griji.

Asa ca, iti faci griji sau nu, tot acolo ajungi.
Nu este sigur ca o vei rezolva daca nu iti faci griji, dar in mod sigur n-o rezolvi daca iti faci griji.

Stefania; Asta sa nu fie interpretata ca daca nu iti faci griji, stai pe spate.

Ioan Gyuri Pascu: A-ti face griji nu inseamna sa stai degeaba. Aceasta renuntare nu este resemnare.

Cand eu am lasat in grija lui Dumnezeu ziua de maine, eu nu am renuntat la actiune.
Inseamna sa renunti sa te gandesti la ziua de maine. gandeste-te la ce ai de facut astazi.

Stefania: Si nu te mai gandesti deloc la viitor?

Ioan Gyuri Pascu: Eu nu ma mai gandesc. De cate ori mi-am facut planuri nu mi-au iesit. Normal ca ai o viziune, iti faci o schita.
De exemplu, facem un spectacol de teatru si pui 20 martie. Punand 20 martie, eu fac tot ce pot azi, maine. Devine un proiect actual, nu mai este un proiect de viitor.

Daca ma intreaba cineva cand o sa scot o carte de poezii, nu stiu, dar stiu ca acum lucrez la un album. Si lucrand acum, este proiectul tau actual.  
Eu vad ca pe un lucru foarte prost, planificarea pe termen lung. Mai bine planific de fac anul asta.

Eu de mult timp nu imi mai fac planuri de viitor, dar imi place sa traiesc fiecare proiect actual. In ala ma implic si pe ala il duc la capat. Si dupa aceea ma apuc de altu’ si de altu’ si asa mai departe.

Stefania: Este important sa il duceti la capat?

Ioan Gyuri Pascu: Ei, la un capat. Ca poate nu iese exact asa cum ti-ai dorit, ca nu depinde numai de tine. cateodata sunt si alti oameni implicati. S-a dus pana la capatul la care s-a dus.

(va continua…)

 

Pe Ioan Gyuri Pascu il gasiti si aici:

ioangyuripascu.wordpress.com/

www.ioangyuripascu.ro

www.facebook.com/Ioan-Gyuri-Pascu-The-Real-Page

www.facebook.com/IoanGyuriPascuTheBlueWorkers

 

Multumiri  hotelului Duke pentru gazduire: www.hotelduke.ro

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>