Irina Gherghilescu- despre emotii si puterea iertarii

Author: Stefania Zoican This entry was posted in Portrete and tagged , , , , , .

Irina este unul dintre cei mai frumosi oameni pe care i-am cunoscut. Imi aduc aminte cum, acum cativa ani mi-a spus “te iubesc” fara sa ma cunoasca si m-am mirat. Vorbeam doar online. Apoi nea-m intalnit, am cunoscut-o mai bine si am inceput sa o iubesc si eu pe ea.

Este un om deschis, senin, cald, centrat, iubitor. Este plina de viata, vesela si daca o intalnesti macar o data, nu ai cum sa nu o iubesti sau macar sa incepi sa tii la ea. Irina este ca o lumina.

Este acel om caruia poti sa ii spui orice si care te intelege.

Vom afla in acest interviu parcursul ei profesional, cum vede viata, cum lucreaza cu ea, cu propriile emotii, vom descoperi perceptia ei minunata asupra oamenilor. Vei mai afla cum priveste ea oamenii si cum de empatizeaza asa de mult cu ei.

Am inceput cu partea profesionala pentru ca eram curioasa de acest drum al ei si cum a ajuns acum, aici, in punctul in care este acum.

Dupa terminarea liceului, in 1997 s-a angajat part-time intr-o agentie de publicitate pe partea de contabilitate. In 1999 s-a casatorit, iar in 2000 a nascut-o pe fetita sa, Thea.

In 2002 cand s-a intors din concediu de maternitate a gasit conducerea schimbata, iar dupa 6 luni agentia a dat faliment si Irina a trebuit sa isi caute serviciu in alta parte.

In 2003 s-a angajat la stat ca inspector de mediu si mergea pe teren foarte mult, lucru care o incanta.

In 2007 s-a angajat intr-o multinationala de arhitectura si inginerie. A inceput ca receptionera, dupa 6 luni a trecut pe contabilitate ca Junior Accountant pentru ca deja avea experienta in domeniu.

Din 2010 s-a mutat in departamentul de resurse umane, apoi a devenit director de marketing.

In acelasi timp a inceput un proiect impreuna cu iubitul ei din acea perioada si a intrat in antreprenoriat.

Deoarece nu avea timp sa le faca pe amandoua, a decis sa isi dea demisia din multinationala si sa continue in antreprenoriat. A facut acest lucru pana la sfarsitul anului 2014.

Proiectul in care intrase era pe dezvoltare personala si a avut posibilitatea sa mearga la multe cursuri de dezvoltare personala, lucru care a ajutat-o sa creasca, a ajutat-o in relatia cu cei apropiati, cu prietenii, cu oamenii in general.

Am rugat-o sa imi dea mai multe detalii despre cum au ajutat-o cursurile de dezvoltare personala.

Irina: Daca inainte eram o “parerista”, adica aveam o judecata si o parere asupra a toti si toate, iar daca nu imi placea ceva criticam, dupa mai multe cursuri, am realizat ca cel din fata mea este oglinda mea si ca ce nu imi place la el trebuie sa modific la mine. Am realizat ca daca ma supar pe cineva din afara mea, tot pe mine ma supar si ca tot cu mine trebuie sa lucrez si m-am intors mult mai mult in mine, dar nu in sensul ca m-am inchis, pentru ca sunt la fel de senina, vesela si iubitoare, dar atunci cand ceva nu este in regula imediat apare un clopotel in mintea mea care imi spune ca mai am ceva de rezolvat cu mine.

Stefania: Cum iti dai seama ca ceva nu este in regula?

Irina: Este vorba de starea mea, o senzatie de disconfort, de tristete. Sau atunci cand trebuie sa iau o decizie intru in reactie si spun “nu” de prima data. Iar atunci imi dau seama ca am nevoie de putin timp cu mine, sa respir, sa am un dialog interior si sa iau o decizie corecta pentru mine.

Imi povesteste ca a avut multe experiente dureroase atat pe plan fizic cat si plan psihologic. Experiente din care a invatat.

Irina: E bine ca am trait acele experiente pentru ca altfel nu eram unde sunt astazi. Nu avem libertatea pe care o am. Libertatea de miscare. Lasand la o parte faptul ca mi-am dat demisia si ca pot sa fac ce vreau eu, sa imi organizez timpul asa cum vreau eu, dar si libertatea gandirii, libertatea de a-mi gestiona emotiile.

Stefania: Cum adica libertatea gandirii si libertatea de a-ti gestiona emotiile?

Irina: In momentul in care nu esti “treaz”, cand nu esti constient, cand esti in filmul altora: parintilor, iubitului,prietenilor, angajatorilor, nu tu esti cel care isi gestioneaza emotiile. Pentru ca ti se spune ce “trebuie” sa faci si ce “trebuie” sa simti. Si tu simti ce ti se spune ca ar trebui sa simti, nu ce simti tu cu adevarat.

Pe vremea cand faceam yoga, eu credeam ca imi gestionez emotiile foarte bine. Mi le controlam la modul ca nu ma manifestam in exterior, dar in interior acumulam tot. Pana la un moment dat cand explodam ca un vulcan. Asta nu inseamna gestionarea emotiilor. Acum imi pot da seama cu adevarat ce inseamna a-ti gestiona emotiile si ce inseamna sa “maturi” sub pres ceea ce simti sau ceea ce traiesti.

De curand am inceput intr-adevar sa imi gestionez emotiile. Ce inseamna asta? Inseamna sa iti constientizezi starea pe care o ai si dupa ce ai constietizat-o, sa incepi sa ii faci analiza. 

De exemplu, vine o stare de frustrare la tine si incepi sa ii zici: “Ai venit frustrare la mine. Ce ai sa imi zici?” Si incepi sa ii pui intrebari ca iti dai seama de unde vine. Stai de vorba cu starea, dar stai de vorba cu tine, pentru ca starea esti TU.

Stefania: Ma gandesc ca intrebarile adresate emotiilor ar trebui sa fie cat mai pertinente. Cum ajungi sa le formulezi cat mai clar?

Irina: Tine si asta de exercitiu. Prima intrebare pe care ti-o spui cand simti o stare naspa: “Ce altceva poate insemna asta?” si daca stai sa te asculti putin, inima ta iti va spune raspunsul. Iar inima cand iti spune, te si vindeca, vine si cu pace. Nu este ca mintea, sa iti dea un raspuns logic, rational, dar emotia este tot blocata in tine.

Stefania: Tu cum stai de vorba cu inima ta?

Irina: Cred ca cel mai frumos lucru pe care poti sa il faci pentru tine este sa iti amintesti cine esti. Eu ma uit la fotografii cu mine si imi pun melodii pe care le iubesc si mi le cant mie. Ma uit la mine, la poza mea, la ochii mei frumosi, imi spun ca sunt frumoasa si mi se schimba starea imediat.

Primul lucru pe care il fac este sa imi schimb starea. Discuti de la un alt nivel. In momentul in care esti frustrat, enervat, ai starile alea mai putin pozitive, alea nu sunt starile tale, sunt starile ego-ului.  Mintea iti creeaza acele stari din diferite motive. Primul pe care trebuie sa il faci este sa iesi din starea respectiva.

Mai stau de “vorba” cu durerile fizice. Ii multumesc durerii ca a venit si o intreb ce vrea sa imi arate. Care este scopul pentru a venit, daca este a mea sau nu. Daca nu este a mea, o invit sa plece de unde a venit.

Si imi dau seama ca multe dintre starile pe care le am sunt traite de mine, dar nu sunt ale mele. Pur si simplu le captez din subconstientul colectiv. Iar in momentul in care ii spun durerii “multumesc ca ai venit, daca nu esti a mea te rog sa pleci”, ea pleaca, iar eu scap de durere.

Iar daca este a mea, trebuie sa imi spuna ce vrea sa imi arate si care este cauza ei.

Eu am ajuns la concluzia ca toate informatiile, toate raspunsurile de care avem nevoie sunt in noi. Nu ni le poate da nimeni altcineva. Pentru fiecare, experientele, trairile, sunt unice. Viata este unica.

Stefania: Cum vezi tu oamenii? Cum vezi tu viata?

Irina: Ca pe un loc de joaca. Un loc in care am venit sa ma bucur, singura sau impreuna cu alti oameni. Iar pe ceilalti oameni ii vad lumini, ca si mine. Am realizat ca suntem toti parte a aceluiasi intreg. Ca si membrele unui corp. Suntem toti membre ale aceluiasi corp. Nu putem trai unii fara ceilalti, suntem interconectati. Toti suntem lumina.

Stefania: Vreau sa te mai intreb despre Dumnezeu. Multi oameni spun ca trebuie sa iti fie frica de El, ca te pedepseste. Este ceva necunoscut, undeva acolo sus, ceva abstract. Tu cum il vezi pe Dumnezeu?

Irina: Il vad in TOT. Universul este energie.  Asta este Dumnezeu. Tot Universul. Pentru mine Dumnezeu este prietenul meu. Este iubitul meu, este tatal meu, este EU, este copilul meu, este floarea care imi zambeste,este doamna de la colt, este soarele de dimineata, este izvorul, este muntele, este marea, oceanul, este TOT.  Nu pot sa il definesc intr-un cuvant. Daca ar fi totusi sa il definesc intr-un cuvant ar fi energie.

Stefania: Si tu cum stai de vorba cu el?

Irina: Ca si cu tine. Au fost moment in care m-am luat la tranta cu el. Ii ceream socoteala. Ca unui prieten care te supara si tu il certi.

Stefania: Mi se pare greu; atunci cand iti moare cineva drag in familie, te intrebi de ce l-a luat Dumnezeu.

Irina: Am trecut si eu prin doua decese in familie. Unul al bunicii mele care m-a crescut pana la 7 ani si celalalt chiar al tatalui meu. Este adevarat ca simti lipsa fizica. De multe ori as vrea Ca tata sa fie aici si sa ma tina in brate. Sau sa ma duc la el sa ii spun ce mi s-a intamplat si sa ii cer sfatul. Dar realizez foarte bine ca ei sunt totusi langa noi. Chiar si asa, in forma lor ezoterica, acolo unde sunt, ii simt. Eu ma conectez foarte usor in natura. Mi se intampla, cand merg dimineata in parc sa fac sport, sa am anumite nedumeriri pe o anumita provocare legata de business sau de viata personala. Si atunci ma trezesc ca vorbesc cu tata, ii spun ce mi s-a intamplat si il intreb ce parere are. Apoi stau si ma uit la cer, la un copac, la o frunza si primesc un raspuns. De unde anume vine acel raspuns nu ma intereseaza. Este important ca acel raspuns vine si eu simt ca este acolo.

Totul tine de exercitiu. Ca noi spunem la tot ca este foarte greu. Dar ai incercat macar? Pune in aplicare ce inveti. Totul tine in viata de exercitiu. Exersam ca sa vorbim corect, exersam ca sa mergem, exersam ca sa mancam, exersam sa ne imbracam, exersam sa ne incheiem la sireturi. De cate ori ne-am incheiat la sireturi pana ne-a iesit bine? Si acum ne incheiem cu ochii inchisi, a devenit un automatism. Totul tine in viata de exercitiu.  Ajungi la perfectiune, intelepciune, sa ai o expertiza intr-un anumit domeniu dupa ce exersezi de zeci de mii de ori. Campionii modiali la gimnastica sau la orice altceva: cate cazaturi nu au avut, cate antrenamente, ore, zeci de ore, sute de ore de antrenament, pana au ajuns campioni.

Matematicienii care merg la olimpiada, cat lucreaza? Zi-noapte stau cu creionul in mana sa faca exercitii.

Stefania: Care ar fi, din punctul tau de vedere, „calea”, ca un om sa se „trezeasca”, sa devina mai constient?

Irina: Foarte buna intrebarea. Exista mai multe variante de a te „trezi”. Una este sa te loveasca o mare durere: o pierdere in viata ta, sa iti moara cineva foarte drag, sa ai un accident rutier, sa te accidentezi. Mai pe scurt, te poti “trezi” in urma unei traume emotionale puternice. O alta cale este sa te ia un prieten de mana, sa te duca la un curs de dezvoltare persoanala, de care nu ai auzit niciodata, iar trainerul sa iti spuna niste informatii care sa faca click in capul tau. Un al mod ar fi sa vezi un film, sa citesti o carte, care sa trezeasca in tine anumite emotii, anumite trairi, sa iti puna gandirea in functiune.

Sau unii oameni sunt gnostici si incep sa isi puna intrebari despre viata, care este scopul lor, s.a..m.d.

Stefania: De ce crezi ca oamenii se “trezesc” prin trauma?

Irina: Se produc zguduituri emotionale puternice in interiorul tau. E ca un vulcan. Emotia este atat de puternica, incat simti ca explodezi. Si incepi sa iti pui intrebari despre viata.

Stefania: Si dupa aceea, care ar fi urmatoarele etape?

Irina:  Cel mai important este sa incepi sa te observi pe tine. Cine sunt eu, care este rostul meu aici? Introspectia este, dupa parerea mea, cea mai tare meditatie. Si cel mai bun mod de cunoastere.

Stefania: Eu nu cred ca, pentru cineva care de abia a citit o carte, nu este usor sa raspunda la o intrebare precum: “Cine sunt eu?”.

Irina: Stiu ce zici. Insa pe masura ce repeti intrebarea, raspunsurile vin.

Ștefania: La tine ce răspuns a venit la aceasta întrebare?

Irina: Am facut un exercitiu la un curs organizat de Mihail Musat numit “Which way” unde am primit intrebarea asta : “Cine sunt eu?” M-am gandit. Sunt Irina. Sunt mama, sunt iubita, sunt prietena, sunt si fiica, si nepoata, bla, bla, bla.  Si am scris vreo 3 pagini. Pot sa zic cine sunt, spunand si cine nu sunt. Nu sunt corpul meu fizic, nu sunt gandurile mele, nu sunt emotiile mele.
Ca intr-un final sa inteleg ca de fapt eu sunt lumina, sunt energie, sunt dincolo de materie.

Ștefania: Te simți ușoară?

Irina: Da, foarte. Si intotdeauna mi-am imaginat in visele mele ca zbor. Si de asta mi-am dat seama: ca sunt lumina. Si ca toti suntem lumina. Vazand cine esti tu cu adevarat, realizezi ca ceilalti sunt imaginea ta in oglinda. Sau reflexia ta, a ceea ce esti tu. Si atunci este foarte usor sa interactionezi cu toti ceilalti.

Ștefania: Tu chiar interacționezi ușor cu ceilalți.

Irina: Da, foarte usor. Probabil ma ajuta si astrele, dar si modul meu de a vedea oamenii, de a-i percepe: ca pe o oglinda. Eu cand ma uit la un om, ma uit la mine in oglinda. Chiar si atunci cand intalnesc un necunoscut, ma gandesc: “Ia sa vad, ce descopar frumos la mine?”. In general ma focusez pe frumosul din oameni.  Ca toti avem ceva frumos in noi. Asa cum avem umbra, avem si lumina.

Ștefania: Si cum te focusezi pe frumos atunci când te supără cineva?

Irina: Caut. Când ma supără cineva îmi pun întrebarea: “ Si totuși, omul asta, ce are frumos în el?”

Stefania: Sau ce are sa ma învețe.

Irina: Sau ce are sa ma invete, da.

Stefania: Mai poți sa te uiți la ceva frumos dintr-un om dacă iți face rău, sau te deranjează sau te rănește?

Irina: Mi sa intamplat. Chiar daca mintea mea reactiona, intrase in reactie cu persoana respectiva, simteam emotiile acelea de frustrare, de nervi, dar simteam, la nivelul inimii, un licar. Ca si cum un firicel invizibil din inima mea, pleca catre inima persoanei respective si se conecta acolo. S-a intamplat de mai multe ori, asa ca am inceput sa ma intreb de ce mi se intampla asta. Acest lucru m-a facut sa imi mut atentia din minte in inima, pentru ca voiam sa stiu de ce am acel sentiment si in acel moment realizam ca sunt conectata direct la inima acelui om, iar atunci ma duceam sa vad frumosul, lumina si imi aduceam aminte ca si el este om, si el are sentimente, poate e obosit, frustrat, l-a certat nevasta, s-a certat cu seful. Empatizam cu el si atentia mea era pe partea pozitiva. Chiar daca omul nu mai era in cadrul meu vizual pentru ca ne despartiseram in conditii nu tocmai frumoase, mi s-a intampla de multe ori sa ma trezesc la doua ore dupa conflict, sau la o zi dupa conflict, sau la o saptamana dupa conflict sa sun persoana respectiva si sa ii spun ca imi pare rau ca am reactionat. Ca asa am facem noi: primul lucru pe care stim sa il facem este sa reactionam.  Asa am fost educati. Si asa intram intr-un dialog frumos si reveneam la relatii bune.

Nu mi s-a intamplat sa ma impac cu toti cei pe care i-am ranit sau care m-au ranit, constient sau inconstient, dar mi s-a intamplat un lucru foarte frumos: am putut sa ii iert in inima mea. Si in momentul in care i-am iertat, am aflat din alte surse ca persoanele respective sunt foarte bine, sunt sanatoase, iar cu unii mi s-a intamplat sa ma intalnesc mai tarziu fata in fata si sa avem o relatie de prietenie, relatie care n-am putut sa o avem inainte.  Dar asta numai dupa ce i-am putut ierta in inima mea.

Stefania: Si crezi ca daca nu i-ai fi iertat, nu ar fi fost bine?

Irina: Nu. Ar fi fost acel nod energetic de energie negativa intre noi. Atat timp cat a fost conflict si ura intre noi, nu erau bine nici ei, nici eu.

Stefania: De unde crezi ca vine ura? Ce este ura pentru tine?

Irina:  Cred ca ura este o emotie foarte puternica, care se naste din frustrare. Este diferenta dintre ceea ce astepti sa se intample si ceea ce primesti de fapt. Este iarasi o emotie exersata. Daca ai avut in copilarie oameni care si-au manifestat tipul asta de emotie, atunci vei sti si tu sa il manifesti.

Chiar m-a intrebat acum doua saptamani fetita mea, Thea, daca am urat vreodata pe cineva, ca ea nu stie ce este ura.

Si i-am spus ca am trait o data sentimentul asta fata  de o singura persoana pe lumea asta, si anume fata de bunica ei, fosta mea soacra.

Si mi-am dat seama ca am copiat comportamentul mamei mele fata de mama ei vitrega. Mama mea a fost infiata, iar mama ei care a infiat-o se purta foarte urat cu ea: o batea, o maltrata fizic foarte mult si a urat-o foarte tare.

Exact acelasi lucru l-am copiat eu si l-am facut cu soacra mea, care ma maltrata psihic si emotional foarte mult. In momentul in care am iertat-o, mi-am dat seama ca si ea copia un tip de comportament de la ea din copilarie. Si ca ea era o victima a copilariei ei. Si ca ce facea, facea absolut inconstient.

Stefania: Cum ai reusit sa treci de acea bariera? Intelegi la un moment dat ca ea copia un comportamet, dar totusi te maltrata, te abuza psihic, emotional. Cum ai reusit sa treci peste asta?

Irina: Pur si simplu prin iubire. Exact ce spuneam, emotia aia din inima, fluturele ala din stomac, care m-a ajutat sa constientizez ca si ea este tot iubire si ea este tot lumina, este imaginea a ceea ce sunt eu si ca toata furia aia din ea si dorinta ei de a ma vedea la Spitalul 9, era de fapt in mine.

In momentul in care vezi asta, ai un dialog cu tine:

-Tu de fapt ce iti doresti cu adevarat? 

-Vreau sa fiu fericita, vreau sa fiu implinita, vreau sa fiu iubita, vreau sa iubesc.

-Si ce loc are sentimentul asta negativ daca tu vrei toate astea?

-Pai n-are.

-Si atunci ce este de facut?

-Hai sa il schimbam.

Si in momentul ala cum poti sa faci altfel decat sa ierti?

Cum poti sa schimbi lucrurile? Iertand.

Reusesti acest lucru prin exercitiu. Non stop exercitiu. Cea mai interesanta, cea mai obositoare munca, dar si cea cu beneficiile cele mai mari, este munca cu tine insuti.

Dupa ce am stat de vorba, simteam asa, ca parca a avut multe vieti. Ma gandesc cat de puternici suntem noi oamenii de putem duce atat de multe. Cum vin toate ca o lectie sa ne invete. Si cum ajungi, dupa multa suferinta, sa inveti sa iubesti oamenii, sa ii ierti, chiar daca te-au ranit. Sa iti deschizi din nou inima si sa iubesti din nou. Sa fii din nou vulnerabil si pregatit sa fii, poate, din nou ranit.

Cum inveti sa le accepti pe toate si inveti sa te bucuri din nou de viata, sa fii senin si vesel. Asa ca Irina.

In acest moment, Irina lucreaza la noua ei carte, “110 Trepte de cunoastere” si la un workshop numit “Teama de a nu gresi” pe care l-a conceput special pentru comunitatea de femei din Judetul Bihor.

Pe Irina o puteti gasi si pe urmeazatiinima.ro sau pe pagina de Facebook “Urmeaza-ti inima!”

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>