Laura Niculescu- despre puterea de vindecare a introspecției

Author: Stefania Zoican This entry was posted in Portrete and tagged , , , , , .

Era să scriu cum scriu de obicei despre următorul Om Frumos: “Am întâlnit-o pe Laura întâmplator…” Eu oare când o să mă învăț minte? Nu există așa ceva precum “întâmplator.” Oi fi crezut atunci că este întâmplator, dar “întâmplarea” a făcut ca noi să ne reîntâlnim și chiar să facem lucruri împreună.

Cum să zic altfel?! Am întâlnit-o pe Laura la o intalnire de coaching. Era o întâlnire mai mare, la sfârșit mi-am dorit să fac o oră de coaching, iar ea s-a oferit să mă ajute gratuit. In ora aceea de coaching nu numai că m-a ajutat, dar eu m-am simțit susținută și încurajată în procesul meu.

După aceea ne tot vedeam, ne salutam, ne îmbrățișam, mă întreba cum mai sunt, îmi dădea sfaturi, sugestii, simțeam că mi le dă din tot sufletul, nu ca să mă câștige ca și client, ci pentru că ii pasă cu adevărat.

Am simțit-o ca pe un om deschis, cu inima mare, iar cel mai mult m-a surprins faptul că iți sărea în ajutor în mod sincer. Nu găsești astfel oameni pe tot drumul. Dar dacă ii găsești, tine-i aproape. Eu așa am făcut. Ba mai mult, am și invitat-o la un interviu, să aflu și mai multe despre ea, despre cum vede viata.

S-a născut în Alba Iulia, a făcut facultatea de Geologie și a lucrat o perioadă ca geolog, apoi la o firmă de software.

Mereu se întreba care este rostul ei pe acest Pământ. Își dorea să facă ceva care să o împlinească.

Cum zice chiar ea: Fără să vreau, viața m-a adus în poziția de a privi mai mult în interior.  

Deși n-am avut probleme existențiale mari, era așa, în fundal, o veșnică nemulțumire, o permanentă întrebare „ce pot eu să fac cu viața mea mai mult, ca să-mi dea o mai mare împlinire?”, „cu ce sunt echipată ca să fiu cu adevărat împlinită?”. Procesul acesta de introspecție a fost foarte lung.

A învățat să vorbească cu corpul ei, să asculte răspunsuri la întrebările pe care și le punea, ba chiar s-a vindecat de problemele pe care le avea cu articulațiile și de o formă severă de astm.

După un timp s-a înscris la școala de coaching, iar acum este coach cu acte în regulă și ajută oamenii să își găsească propriul drum în viată, să-și atingă cât mai mult din potențialul propriu.

Am vorbit despre a fi conștient, despre procesul introspecției, cum o folosești când apar diverse emoții precum frica, cum te ajută ea să iți descoperi scopul cu care ai venit aici pe Pământ.

Introspecția ne ajută să ne uităm în interiorul nostru, ne permite să ne cunoaștem,  ne ajută să rezolvăm anumite situații din viata noastră cu care ne confruntăm și să ne îmbunătățim relațiile cu cei din jur.

*introspecție (dexonline)- s. f. Observare și interpretare a propriilor stări și dispoziții mentale și emoționale; auto-observare. (dexonline.ro)

 

 

Ștefania: Ce înseamnă să fii conștient? Să fii conștient de ce? De sentimentele tale, de tine, sau de ce anume să fii conștient?

Laura Niculescu: Scopul este să fii conștient de tot ce trăiești, de ce ți se întâmplă, ce creezi, absolut tot ce înseamnă experiența asta extinsă numită viață. Pentru început, mi se pare extrem de util, cel puțin în cazul meu așa a fost, să încep cu corpul. Corpul fizic este poarta de intrare, este tangibil, este un ceva pe care îl vedem, ne încredem în el pentru că îl putem pipăi și este poarta de intrare spre tot ce însemnăm noi în ansamblul nostru. Este prima și ultima redută.

În teoria și experiența mea. Începi de la corp, de la senzații, putem fi atenți dacă ne propunem asta. Să fim atenți ce vedem, ce mirosim, ce gustăm, ce auzim, ce pipăim.

Ștefania: Ah, deci la senzații.

Laura Niculescu: Și de aici, de la senzații, dar să fim atenți la ele. Că așa pun mâna pe o plită fierbinte, văd efectul și gata, alta dată nu mai fac. Mă refer să trăiești conștient experiența de a primi informații prin cele cinci simțuri și să vezi, în pasul doi, cum se simte corpul tău cu informațiile pe care le primește. Aceasta este și tehnica meditației: atenția și mai este o formă extraordinară de practică și de iubire. Când acordăm atenție unui lucru, suntem cu el acolo, este cea mai pură formă de iubire.

Și, dacă stăm să ne gândim, acolo unde ne este atenția, acolo suntem noi. Iar unde suntem noi, dăruim. Noi dăruim acolo unde suntem. Dacă vrem să iubim o persoană, n-o iubim prin indiferență, o iubim acordându-i atenție, împărtășind, fiind prezent în viața persoanei respective, nu fiind absent. Absența nu e nimic, atenția și prezența este iubire, și atunci prezența cât mai completă și atenția înseamnă iubire, este forma primă de iubire.

Să acorzi atenție la ce simți, la ce intră în corpul tău, la ce reacționează corpul tău și cum reacționează. El ne dă niște semnale înapoi, pe baza informațiilor pe care le primește, informațiile alea pot fi de orice fel, pot fi emoțiile pe care el le dă ca răspuns la stimuli, gânduri, senzații în corp.

Ștefania: Dar, să zicem că ai, de exemplu, situații care te frustrează în viață și iei chestia asta cu atenția. Să zicem că facem meditație pentru frustrarea pe care o ai, pe situația respectivă. Cum faci? Te așezi în poziție de meditație, îți pui o melodie și te gândești la situația respectivă și ce faci cu ea dup-aia? Că trebuie să acționezi, mă gândesc, ca să rezolvi, că nu poți să stai cu o frustrare dacă nu acționezi.

Laura Niculescu: Da, acum în situațiile astea funcționează un principiu pe care l-am văzut eu la mine și la clienții mei: las-o mai moale ca să ajungi mai repede.

Ștefania: (râde) Adică?

Laura Niculescu:  Adică noi vrem foarte repede totul. Ce ai spus tu acum vrea toată lumea, ăsta este tip “fast food” sau fast forward. Gata, repede, știu despre ce e vorba, după care repede vreau soluția, acum acționez, vreau antidotul. In situațiile astea este foarte bună o introspecție. Adică să-ți pui cât mai atent întrebările potrivite și să-ți răspunzi cât mai onest. Îți pui întrebările potrivite și este bine să eviți întrebarea „de ce m-am pus eu în situația asta?”, „de ce am făcut eu lucrurile acestea?”, „de ce tocmai eu?”, „de ce am căzut iar în același…?”. Adică să eviți auto-învinovățirea, să nu cazi pe panta aceasta că nu este constructivă.

Cele mai bune întrebări sunt tot cele care pleacă de la corp: „cum mă face să mă simt situația asta?”, chiar fizic, ce senzație am eu când mă gândesc la situația asta?

Ștefania: De aici pot veni niște răspunsuri.

Laura Niculescu: Da, niște răspunsuri din acestea simple: gustul, mirosul, ce gust am în gură, dacă ești atentă de multe ori îți pui o întrebare și ai un gust, un gust parcă amar sau, dimpotrivă, am un gust de proaspăt.

Corpul este neutru, din punctul ăsta de vedere este de încredere, el nu e atât de ușor de manipulat cum este mintea. Mintea este mult mai ușor de manipulat decât corpul. Corpul îți spune onest ceea ce îl întrebi, la ce-l interoghezi.

Corpul e ultima redută pentru că acolo se vede cât de mult am acționat în favoarea noastră sau în defavoarea noastră. Dacă avem un corp sănătos, frumos, armonios, ne simțim bine în pielea noastră, este foarte clar că am acționat din iubire față de noi. Dacă rezultatele acțiunilor noastre sunt bolile, depresiile, frustrările, tot soiul de dezechilibre, tot în corp se văd, chiar și bolile mentale, tot în corp se văd.

Ștefania: Și ce faci atunci când ești depresiv, anxios, sau când ai astfel de perioade?

Laura Niculescu: În primul rând ți le recunoști. Le recunoști, le accepți ca atare, le îmbrățișezi că sunt tot ale tale, creație proprie, deci selfmade. Si partea bună și partea rea este tot selfmade. Poți să vorbești cu cineva, poți să ceri și ajutor profesional, sau poate vorbești cu oameni și prieteni pe care îi admiri și în care ai încredere, asta dacă te sperie și încă n-ai exercițiul de a face introspecție de unul singur.

Poți să te duci la întâlniri și să faci parte din grupuri de oameni pe care îi preocupă autocunoașterea, de exemplu, sau, dacă situația e mai gravă, poți să apelezi la un specialist, la un psiholog, la un psihoterapeut. Dacă n-ai o problemă psihică, la un coach. Poți să faci orice, depinde, pentru fiecare e altă soluție.

De fapt, tot ce facem noi este parte din noi și, în momentul în care urâm ceva, intrăm în conflict, părțile noastre intră în conflict. De aici apare suferința, de aici apare durerea, pentru că totul se vrea armonizat. Asta este ideea: să nu intrăm în conflict cu părți din noi care nu ne plac, pentru că acest conflict duce la suferință și o suferință inutilă e o suferință la care ne supunem singuri. 

Bineînțeles că ea are niște cauze, niște mecanisme pe care ori ajungi să le descoperi singur, ori un specialist te poate ajuta să le descoperi, însă, primul pas, revenind la întrebarea de bază, este să le recunoști că sunt așa, să le accepți, și chiar și să-ți pui întrebarea „bun, și acum ce fac eu mai departe?” și aștepți răspunsul.

Ștefania: Aștepți răspunsul?

Laura Niculescu: Aștepți răspunsul. Te uiți curios în jurul tău cu ochii minții și cu ochii fizici și cu urechile deschise și să vezi ce vine spre tine ca răspuns. Și, cu siguranță, ai să știi. Poate fi o carte, sau pur și simplu un paragraf dintr-o carte.

Sau te întâlnești cu cineva și dintr-o dată se deschide o discuție și conduce discuția exact spre ceea ce te interesează și iți găsești răspunsul. Sau, pur și simplu, vine o idee în cap, nu știi de unde, și acela este răspunsul.

Întotdeauna îți vin răspunsurile dacă pui întrebările și ești cinstit în a le pune și în a primi răspunsuri. Trebuie să fii foarte onest cu tine, pe cât posibil.

Ștefania: Și, în afară de lucrul cu corpul, ce altceva ar mai fi spre a deveni mai conștient?

Laura Niculescu:  Să-ți urmărești dialogul interior, mental.

Ștefania: Uuu, asta este bună!

Laura Niculescu: Să-ți urmărești dialogul interior, un aspect extrem de important. Care îți aduce multă informație. În momentul în care dialogul tău este mai mereu la extreme, la extreme însemnând ori foarte dulce, nerealist de permisiv și drăgălaș, te minți singur, în sensul ăsta (de)drăgălaș, ori de-a dreptul biciuitor, când te auto-denigrezi mai mereu.

Ștefania: Adică?

Laura Niculescu: Adică „nimeni nu-i ca mine”, „sunt extraordinară”, „sunt cea mai nemaipomenită” sau la extrema cealaltă „aaa, eu niciodată nu sunt capabilă să fac sau să fiu …”, „niciodată” și „întotdeauna”, astea sunt extreme.

Și atunci trebuie să vezi că ceva e în neregulă în dialogul tău interior. Ceva e sub semnul întrebării, pentru că viața nu funcționează cu „întotdeauna” și „niciodată”.

Ștefania: Nu este foarte ușor să-ți urmărești dialogul interior.

Laura Niculescu: Nu este, dar presupune tot atenție. Este un exercițiu de-o viață. Atenția este un lucru care, după părerea mea, trebuie făcut cu îngăduință, adică să lași autocritica deoparte. Dacă uiți să fii atentă e perfect normal, împacă-te cu chestia asta că n-ai să poți face schimbarea instant, dacă 20, 30, 40, 50 de ani n-ai avut obișnuința asta de a observa.

Ștefania: Sau de a te observa.

Laura Niculescu: Și de a te observa, este foarte greu să-ți ceri de la tine, și nerealist, din punctul meu de vedere, să ceri de la tine ca de mâine să fii 100% prezentă și conștientă. După părerea mea, este o misiune imposibilă. Cine știe, poate alții pot, eu n-am putut. Și atunci, un pic de îngăduință, lipsa criticii, ajută aici.

Ștefania: Și mai ales când ai greșit să fii îngăduitor.

Laura Niculescu: Da, dar este adevărat că o anumită rigoare este bine să ai, că dacă ești îngăduitor cu tine că greșești tot timpul nu știu dacă este o soluție spre progres, adică ideea este să-ți măsori puțin treburile astea, nu-i așa?

Ștefania: Bine zis.

Laura Niculescu: Vezi la început cât greșești, că poate la început nu ești atent aproape deloc. Faptul că ai fost atent în anumite situații, două, trei situații, ăsta este un motiv foarte bun să consideri că ai progresat. Da, deja știu că, uite, în situațiile alea, de obicei, mă enervam, făceam, dregeam, dar nu, de data asta am fost conștientă, am respirat adânc și am evaluat înainte de a acționa, m-am oprit. M-am oprit, n-am mai reacționat așa sau n-am mai gândit așa despre persoana aia, sau n-am mai vorbit urât. Pe scurt, nu am mai fost pe pilot automat.

Ștefania: E ca și cum bați pasul pe loc.

Laura Niculescu: Exact, dar asta nu înseamnă că dacă tot progresezi n-o să cazi înapoi. O să cazi înapoi și nu cred că există, atât timp cât suntem ființe vii, umane, în carne și oase și locuim pe acest pământ, este un lucru uman, ca să zic așa, să mai cazi, să mai uiți, să nu fii tot timpul prezent, să îți dai voie să nu fii perfect tot timpul. Perfecțiunea este o povară foarte greu de dus pentru oricine, nu avem cum să fim perfecți, avem cum să fim extraordinari, în schimb. Nu perfecți, dar extraordinari în ceea ce suntem noi, pentru că fiecare în parte suntem unici. Eu vreau să fiu extraordinară ca Laura, eu sunt unică în felul meu, așa cum sunt, dar vreau să fiu extraordinară eu. Nu extraordinară ca Ștefania, pentru că nu am cum.

Ștefania: Dar cum ajungi să fii extraordinară ca Laura?

Laura Niculescu: Urmându-mi valorile și trăindu-mi viața după ele și făcând lucrurile conform lor pentru că asta înseamnă că îmi recunosc misiunea cu care am venit pe pământul ăsta.

Să știm de ce am venit aici, este deja un lucru absolut fabulos pentru orice om.

Ștefania: Cum descoperi de ce ai venit? Aceasta e o întrebare pentru mulți oameni.

Laura Niculescu: Pentru mulți oameni, este o chestiune care ține tot de introspecție și eu mereu mi-am pus întrebarea aceasta. Sunt oameni care știu din start, vin cu niște talente extraordinare, poate sunt muzicieni, pictori, niște artiști remarcabili sau scriitori remarcabili, ori oameni de știință nemaipomeniți care de mici experimentau în sensul pasiunii lor. Dar sunt oameni care au nevoie de mai mult timp.

Ștefania: (râde) Restul muritorilor de rând.

Laura Niculescu: Restul muritorilor de rând care sunt, cum să spun, la fel de buni ca și ceilalți.

Ștefania: Și cum descoperim misiunea aceasta?

Laura Niculescu: Tot prin introspecție, punându-ți întrebări, observându-te, observând ce îți place să faci, ce faci fără efort, ce ai face zi și noapte fără să te oprești, ce îți dă cea mai mare satisfacție în momentul în care ai făcut-o. Activitățile acestea sunt cele care îți sunt ție menite, activitățile care nasc în tine creativitatea, care aduc în tine scânteia aia de viață, inconfundabilă, pe care o simți, când te simți ușoară și plutești, te uiți în jur și te miri că atingi pământul. Deci sunt momente de genul ăla, acelea trebuie căutate, chiar și un om obișnuit le poate găsi.

Ștefania: Dar trebuie să te cunoști pe tine, să te observi.

Laura Niculescu: Observă-te, descoperă-te și pune-te în situații. Și prin tatonare se poate. Hai să încerc aia, hai să încerc cealaltă, hai să văd cum mă simt făcând lucrul ăla, acesta este iarăși un job de o viață întreagă pentru că tot timpul viața asta este experimentare. Așa încât experimentele mele sunt mai rafinate și mă duc mai mult spre ceea ce sunt menită să fac.

Ștefania: Da, experimentând.

Laura Niculescu: Introspecție, atenție, experiment.

Ștefania: Cea mai tare este acțiunea.

Laura Niculescu: Fără acțiune nimic nu se întâmplă, totul este doar la nivel potențial.

Ștefania: Eu tot revin la „cum să devii mai conștient”.

Laura Niculescu: Urmărirea dialogului interior, îți observi apoi emoțiile.

Ștefania: Când ai dialogul interior, sau în general?

Laura Niculescu: Tot timpul le observi. Când apar.

Observi emoțiile de orice fel, absolut orice fel de emoție, legată de o situație, acea situație de care mă întrebai. În momentul în care situația a apărut ești atent la corp, îți interoghezi corpul prin întrebările pe care le ai de pus, îți urmărești dialogul interior referitor la acea situație și nu numai, și îți urmărești ce emoție îți trezește: dezgust, supărare, angoasă, sau bucurie, relaxare, fericire, te face să zâmbești. Sunt emoții și emoții, sau amestecate, pot fi și amestecate emoțiile.

Ideea e să ți le observi și să realizezi că emoțiile sunt traducerea situației de fapt. Prin emoții recunoști: cum mă simt față de situația respectivă? Foarte mare onestitate trebuie și aici în a nu-ți perverti emoțiile sau de a nu le da sub preș, „lasă că sunt supărată, dar trece”. Stai puțin, am fost supărată și atunci, și atunci, hai să văd, totuși, despre ce este vorba. Nu mai las elefantul … am un elefant în sufragerie, dar mă prefac că nu este aici. (râde)

Să ne observăm inclusiv emoțiile negative pentru că sunt foarte prețioase. Să ne îmbrățișăm fricile care ne apar în momentul în care apar. Ele nu apar din neant, fricile astea au fost la bază extrem de utile, că ne-au ajutat să supraviețuim, că ne mai sunt sau nu de folos în momentul ăsta, în timpurile în care trăim, asta e altă poveste. Însă, fără ele am fi pierduți.

Ștefania: Cum așa?

Laura Niculescu: Fără frici, supraviețuirea noastră ar fi pusă în pericol. De unde vine frica? Din auto-protecție, ancestral vorbind, mi-era frică să nu-mi pierd viața, să nu fie vreun animal care să mă omoare sau un alt om care să mă omoare, sau pur și simplu datorită fenomenelor naturale, deci mi-era teamă și din teamă mă protejam. Că acum avem frici psihologice închipuite e foarte adevărat, dar mecanismul în sine, mecanismul fricii e același, corpul, psihicul doar își face datoria(, înțelegi)? Trebuie să-i fim recunoscători, fără el am fi pierduți, și atunci trebuie îmbrățișată frica. Frica dispare sau se diminuează foarte mult prin înțelegere. Când înțelegi, te uiți la situație, că în procesul de introspecție asta și faci, te uiți la situație: „cine sunt eu cu situația aia?”, „ce emoție îmi provoacă?”, dacă îmi provoacă frică. Bun. Unde mă duce frica aia? Ce sunt eu fără acea situație? Cunoaștem expresia „rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Ce sunt eu cu situația aia? Ce sunt eu fără acea situație? Foarte onest: ce câștig, ce pierd?

Ștefania: În situația în legătură cu care tu ai frica, nu?

Laura Niculescu: Da, situația în sine pentru care faci introspecția. Situația de viață pe care faci introspecție.

Ștefania: Ce sunt eu cu și ce sunt eu fără.

Laura Niculescu: Altă etapă este după ce îți urmărești dialogul interior și după ce îți urmărești emoțiile, să vezi cum acționezi, referitor la situația aia. Cum acționezi, pur și simplu. Ce ai scos pe gură, ce ai vorbit, cum ai acționat fizic, cum ai gestionat-o efectiv, ce efect ai avut prin acțiunea ta, asupra tuturor implicați în situația aceea. Și, odată ce ai imaginea asta clară, de ansamblu, asta deja îți dă foarte informații despre cum s-o gestionezi, deja aducând în conștient cât mai mult, foarte multe se clarifică și se rezolvă.

Ștefania: Deci corpul, atenția, descrierea emoției și apoi? Pur și simplu le scrii pe ceva sau cum?

Laura Niculescu: Poți să le scrii, poți să te înregistrezi, fiecare are metoda proprie. Sau poți, pur și simplu, să lași să curgă în mintea ta. Dacă vrei să insiști mai mult în ele, într-adevăr e bine să le scrii sau să te înregistrezi.

Ștefania: Cred că scrisul ajută foarte mult.

Laura Niculescu: Da, foarte mult, însă unii oameni sunt prieteni cu scrisul, scriu ușor, alții nu. Te poți înregistra pe un telefon, video, sau ce-ți dorești dacă vrei să aprofundezi. Meditația nu se face stând în lotus neapărat, meditația se face stând în fotoliu, stând în scaun, stând în pat și făcând acest proces de introspecție. Îți pui întrebări, îți răspunzi onest, ești atent la ce vine prin toate cele cinci simțuri când în mintea ta este situația respectivă. După aceea te interoghezi asupra emoțiilor, asupra a ce simți și apoi, pur și simplu, îți aduci aminte cum ai reacționat sau cum îți vine să reacționezi efectiv în raport cu situația respectivă. Și astea deja clarifică foarte mult, sunt convinsă că mai mult de 80% din situațiile de viață pot fi rezolvate în felul acesta de un om obișnuit.

 

Discuția cu Laura mi s-a părut complexă, dar de mare ajutor. Introspecția este un proces cu care nu suntem obișnuiți de mici, nu suntem învățați și nu pare simplu la început. Dar de îndată ce înveți sa faci introspecție (și oricine poate învăța atât timp cât își dorește acest lucru), o să iți vină mult mai ușor să treci peste anumite situații, o să înveți mult mai multe despre tine, o să înveți să te cunoști.

Laura este coach acreditat, organizează workshopuri, sesiuni de coaching individual și o puteți găsi și aici:www.restarrt.com , https://www.facebook.com/RestarrtNow/

 

Dacă ți-a plăcut și te-a inspirat acest interviu, te rog să dai un share și să îl arăți și prietenilor pentru inspirație. Mulțumesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>