Blog

Acum ceva timp am plecat impreuna cu niste prieteni intr-o excursie in Norvegia. Ne propusesem sa vedem o parte din aceasta minunata tara vizitand cat mai multe locuri turistice. Doua dintre aceastea sunt Kjerag si Preikestolen, doua platforme de unde se observa  privelisti minunate, de unde vezi fiordurile si muntii ce le inconjoara.

Muntii in Norvegia nu seamana deloc cu muntii nostrii. Au o inaltime mai mica (cel mai inalt are 2000 de metri deasupra marii) si sunt stancosi, acoperiti cu foarte putina verdeata.

Locurile pe care le-am vazut erau superbe. Linistite, de un verde intens, parca eram in alta lume.

• Previous
• Next

Dupa ce am vazut o parte din Norvegia cu masina si ne-am minunat de acele privelisti de poveste, ne-am propus sa facem un traseu pana la Kjeragbolten.

Kjeragbolten este un bolovan de 5 m³ situat intre doua stanci, un depozit glaciar prins in crevasa muntelui si este suspendat deasupra unui abis adanc de aproximativ 1000 de metri.

In Norvegia vremea este destul de mohorata si ploua foarte des, asa ca trebuia sa avem echipament care sa ne ajute sa ajungem acolo: haine groase si rezistente la ploaie, bocanci, mancare, multa vointa si voie buna.

Eu aveam adidasi, dar nu puteam lasa acest lucru sa ma impiedice sa ajung la “pietricica”. Acum stau sa ma gandesc: mare noroc am avut ca nu a plouat in acea zi. Drumul era atat de stancos si alunecos, iar pe teren umed, fara incaltaminte adecvata aveam mari sanse sa ma accidentez. Chiar jos, la baza, era o harta pe care era mentionat faptul ca ar trebui sa avem incaltamintea potrivita (bocanci) pentru acest traseu.

Ca sa ajungem la Kjerag, trebuia sa traversam 3 creste, iar traseul era unul dur, stancos.

Si pentru ca ploua foarte des, aceste pietre erau foarte alunecoase. In plus aveau o inclinatie mare, ceea ce facea si mai dificila urcarea, si ulterior, coborarea.

Inca de cand ne-am pornit, stiam ne astepta un traseu dificil.

Nu doream insa sa renunt pentru ca eu chiar imi doream sa ajung la Kjerag. “Daca ajunsesera acolo asa multi oameni, eu de ce nu as putea?” imi spuneam.

Traseul pana la Kjerag a fost de aprovimativ 3 ore (doar dus), iar pe drum ne-am intalnit cu o multime de oameni. Veneau de peste tot din lume pentru a vedea Kjeragbolten. 2 dintre ei mi-au atras atentia si chiar am invatat ceva. Un cuplu tanar, cobora si i-am ajutat, sprijinindu-i si apoi facandu-le loc sa treaca.

Ambii aveau cate un suport in spate in care duceau cate un copil, pe la 2-3 ani fiecare. M-am mirat acest lucru pentru ca nu mai vazusem pe nimeni cu copii pe acolo.

Le-am pus celebra intrebare pe care o pui cand mergi intr-o astfel de drumetie cuiva care se intoarce de unde vrei tu sa ajungi: “Mai e mult?” Mi-au spus ca nu mai era. I-am mai intrebat daca au facut poza la Kjerag. Mi-au raspuns ca au facut mai multe poze, cu copii cu tot.

Imi spun: “Ia te uita, deci nu este necesar sa renunti la viata ta atunci cand ai copii. Inca poti sa faci lucrurile care iti place sa le faci, dar ii iei si pe copilasi in considerare.”

Am vazut prea multi oameni cu copii renuntant practic la viata lor pentru a se dedica copiilor. Dar renunta de fapt la ei. De ce ai face asta cand este posibil si altfel?

Ne continuam drumul si dupa ce strabatem un drum plin cu pietre imense ajungem in sfarsit la destinatie.

Descoperim o platforma de unde se vedea un fiord minunat si munti stancosi, pe alocuri colorati cu iarba. Deasupra nori albi si gri pe un cer albastru deschis infrumusetau acest tablou.

Va spun sincer ca o priveliste mai frumoasa decat aceasta nu am mai vazut. Eram uluita de uimire. Nu stiam cum sa exprim in cuvinte aceasta frumusete.

De pe platforma, in jos era abisul de 1000 de metri. Curajosii vin aici sa faca base jumping, adica sar din acest loc si folosesc parasuta pentru a ajunge jos.

Foarte multi oameni nu aveau curajul sa se apropie de margine. Am vazut o doamna care statea la 3 metri de marginea platformei si ii tremurau picioarele.

Am stat jumatate de ora pe platforma si m-am minunat. O priveliste larga, cuprinsa de fiorduri, ape de o culoare incredibila, adapostite de munti.

Chiar langa platforma, se afla Kjerag. Platforma era una dintre cele doua stanci imense intre care se afla celebrul bolovan. Ca sa urci pe Kjerag trebuia sa te sprijini de o roca imensa care se afla pe marginea platformei si sa mergi pe o potecuta lunga de vreo doi metri si ingusta de cativa centrimetri. In spate era aceasta roca, iar in fata era abisul. La capatul potecutei faceai un pas mare si gata, erai sus pe bolovan.

Mi-am zis ca vreau neparat sa ma cocot pe Kjerag. Sub nici un chip nu ma vedeam plecand de acolo fara poza si fara acest act de curaj, care ma ajuta sa imi depasesc inca o limita.

Un sfat pe care l-am primit de la un prieten cu care eram: “Cand ajungi pe piatra, nu te uita in jos.” Eram pe bolovan, iar in jos nu aveam decat acel gol. Nu m-am uitat. Ma gandesc acum ca daca m-as fi uitat totusi in jos, ca un copil careia i se spune sa nu faca un lucru si tocmai pe ala il face, nu cred ca as mai fi coborat de acolo.

Si nu m-as fi urcat pe piatra daca nu as fi simtit ca pot si ca sunt totusi in siguranta.

Acum cand ma gandesc si ma uit in spate, sunt mandra de mine ca am avut curaj. Asta a fost una dintre acele actiuni care mi-au dat si mai multa incredere in mine si mi-am spus: “Eu pot. Pot orice imi propun. Important este ca eu sa simt cu toata inima ca vreau sa fac acel lucru.”

Vi s-a intamplat vreodata sa faceti ceva ce nu va credeati in stare sa faceati pana ce nu l-ati facut? Cum va simtiti uitandu-va in spate?

Cu totii putem face orice ne propunem, trebuie doar sa avem un pic de incredere in noi. Avem puteri nebanuite in interiorul nostru care abia asteapta sa iasa la suprafata, sa isi arate forta si stralucirea.