Daruieste un zambet

Reading Time: 2 minutes

Intr-o dimineata m-am dus la banca cu treaba. Afara era atat de frumos! O zi perfecta, cu vant ce adia si nori pufosi pe cer. Nu stiu daca v-am mai spus, dar sunt absolut fascinata de norii aceia pufosi, care seamana cu vata de zahar. De fiecare data cand ii vad pe cer ma minunez si imi dau o stare de bucurie imensa.  

47548_4283258678306_1263344911_n (1)Cu aceasta stare de bucurie, relaxata, intru in banca. Ma asez la coada, iar cand imi vine randul, doamna de la casierie incepe procedurile pentru a-mi rezolva chestiunea pentru care venisem.

Era draguta, amabila, calda, vorbea frumos, insa in acelasi timp parea preocupata de ceva.

Mi s-a parut prea de treaba, as fi vrut sa o ajut cumva. Mi-a venit deodata in minte ca mi-ar placea sa ii schimb starea. E pacat sa stea asa suparata toata ziua.

In timp ce completa niste documente pentru mine, m-am gandit sa ii scriu un biletel. Am simtit imediat ca este o idee buna asa ca am luat pixul si am trecut la treaba. Este cel pe care il vedeti in imagine. Dupa ce si-a incheiat treaba, i l-am dat, spunandu-i ca este special pentru ea.

Dupa ce a citit biletelul, fata i s-a luminat de un mare zambet si parca nu ii venea sa creada ca cineva ar putea sa ii dea asa ceva.

M-am inveselit si eu, cu siguranta ziua ei a fost mai frumoasa dupa acest "cadou".

Ceea ce am facut cu biletelul s-a intamplat pentru ca asa am simtit in acel moment, dar la ceva timp mi-am dat seama ca in acele momente am invatat unele dintre cele mai mari lectii.

1.       Este minunat sa daruiesti, dar sa o faci din inima pentru ca asa simti si nu pentru ca asa trebuie. Nu poti aduce bucurie in sufletul altcuiva daca tu insati nu te bucuri. Este foarte important sa fii autentic  in ceea ce faci.

2.       Ceea ce oferi oamenilor este ce ai inauntrul tau. Nu poti oferi bucurie, iubire daca tu in suflet ai furie, ura, invidie, frica.

3.       Daca ai starea potrivita, daca simti, merita sa faci pe cineva sa zambeasca. O sa ii faca ziua mult mai frumoasa, iar tu o sa te simti minunat. Este incredibil cum un gest atat de mic poate schimba in bine starea unui om.

 

Daca si voi ati facut asemenea gesturi, daca ati facut pe cineva sa zambeasca, mi-ar placea sa impartasiti aici mai jos, sa lasati un comentariu si sa imi povestiti cum a reactionat cealalta persoana, cum v-ati simtit voi.

This Post Has 3 Comments

  1. Nu imi vine in minte acum un moment in care am facut pe cineva sa zambeasca (desi imi place sa cred ca se intampla des), insa pot sa imi amintesc un moment in care altcineva m-a facut sa zambesc:

    S-a intamplat acum cateva zile, dimineata, cand alergam in parc. Si desi imi place sa alerg, imi plac diminetile si imi place soarele, era frig. Si era un frig din ala care anunta toamna care a inceput. Si din acest motiv alergam destul de incruntata. Am alergat 4 ture de parc, cat am planificat. Insa incepand cu tura 2 mi s-a alaturat o domnisoara, pe care nu o cunosteam, care alerga si ea insa pe sens opus. Datorita ei, incruntarea mea s-a dizolvat si fruntea mi s-a descretit. Cum a reusit asta? Pentru ca de fiecare data cand ne intalneam ea imi zambea. Intalnirea era pentru o fractiune de secunda, nu mai mult, insa prin zambetul ei a reusit sa ma scoata si pe mine din incruntarea in care eram. A fost frumos si ii multumesc pentru asta!

    1. Chiar ca foarte frumos din partea ei! Sportul iti da si o stare de bine, parca te indeamna si mai tare sa zambesti. Si doar cu un zambet ti-a schimbat starea. Astazi am declarat Ziua Zambetului. Am creat eveniment pe facebook. 🙂

Lasă un răspuns

Close Menu