Acum un an de zile, ma porneam intr-o seara, impreuna cu o prietena Laura, spre centrul orasului. Era sambata, frumos afara si aveam chef amandoua de o iesire. Era destul de tarziu si cautam o masina care sa ne duca spre centru.
Cum mergeam noi pe trotuar si vorbeam de una, de alta, aud deodata un mieunat. Imi zic ca mi se pare. Ce-i drept, nu se auzea foarte tare. Dupa cateva minute, mieunatul se repeta, de data aceasta mai tare.Nu stiam ce sa fac, asa ca am continuat sa vorbesc cu Laura.
Dupa cativa metri, ne oprim intr-o statie de taxiuri, cu scopul de a lua masina, sa ajungem in centru, asa cum ne propusesem. Mieunatul iarasi se aude, de data aceasta si mai tare. Se auzea de peste drum, de unde eram noi, din tufisuri. Un mieunat de pisica mica, neajutorata. Acel mieunat de ti se rupe sufletul de durere si care te face sa ii sari in ajutor, orice ar fi.
Mi se face mila si ii spun Laurei sa stea pe loc. O intreb daca si ea aude acest mieunat. Imi spune ca nu. Eu ii raspund ca sigur este o pisicuta acolo, care are nevoie de ajutor. Asa ca o las pe Laura si ma indrept in acel loc. Ea mirata ca m-am pornit asa deodata spre acel loc, ma urmeaza.
Intru in boschetele de unde se auzea sunetul si vad o pisicuta zgribulita, care se uita la mine speriata. Mica de tot, cred ca avea vreo trei saptamani. Dau tufisul la o parte, iar ea o ia la sanatoasa, traverseaza strada spre blocuri. Eu dupa ea, Laura dupa mine. Pisica incearca sa se catere printre gratiile unui bloc de frica mea, iar eu de frica ei, scot haina si o arunc pe ea. Imi era teama sa nu se raneasca. Ma miram cum asa o piticanie are atata curaj si atata indarjire.
Cu haina cu tot o iau in brate, ma uit la prietena mea, ea la mine si ma intreb: “Si acum ce fac?!”
Nu puteam sa il las acolo, zona era plina de caini.
Lasam iesitul in oras si tot, si mergem pe jos acasa la mine, stateam foarte aproape. Ajungem acasa, il duc in balcon, deoarece era murdar. Ii dau paturica, mancare, apa si il las sa se linisteasca. A doua zi, ma duc cu teama la el, deschid usor usa. Imi imaginam, vazandu-l cu o seara inainte asa aprig, ca ma va ataca, apoi se va transforma in Batman si isi va lua zborul pe geam. Glumesc bineinteles, dar eram precauta in ceea ce il priveste pe zgribulit.
Ma vede, el se uita cu frica la mine, eu cu frica la el.
Vorbesc cu prietena mea ce sa facem cu el. Nu era o solutie sa il ducem inapoi. Cercetasem zona si nu vazusem nici o pisica pe acolo. Posibil sa fi fost aruncat de cineva. Si asa cum am mai scris, erau multi caini. Deci putea fi atacat de unul.
Ma hotarasc sa am grija de el un timp, pana ii gasesc un stapan.
Ma duc la un magazin de specialitate, ii iau mancarica, sampon, dau telefoane la veterinari sa aflu cum se ingijeste. Nu mai avusesem pisica pana atunci, asa ca nu stiam cum sa am grija de el. Pisicuta era de fapt motanel. Imi spusese veterinarul.
Ii dau sa manance, il spal, el tot speriat. Cand l-am spalat in chiuveta de la baie, statea incolacit pe mana mea. Involuntar, ma gandesc ca atunci cand ti-e frica tot corpul iti este incordat. Asa este si la oameni.
Incerc sa fiu cat mai delicata cu el, sa nu il sperii si mai tare. Il duc iarasi pe balcon, unde avea paturica, dar las usa deschisa spre camera, ca sa poata sa intre cand doreste.
In urmatoarele 2 zile tot speriat era. In afara de baie, nu vrea sa il mai fortez sa faca nimic din ce nu vrea. Ii duc mancare, apa, cand intru la el,ii vorbesc incet de parca ar fi om, cu voce joasa.
In una din seri, ma duc sa ii dau iarasi de mancare, ma uit dupa el, el nicaieri. Caut in tot balconul, nimic. Ma intrebam unde ar fi putut sa fie. Mai rascolesc inca o data balconul, la fel. Motanelul de negasit. In camera nu avea cum sa intre ca l-as fi vazut. Mintea mea nu putea sa priceapa unde s-o fi bagat. Doar cautasem peste tot. Imi vine in minte imaginea cu Batman si zborul pe geam. Oare s-o fi adeverit?!
Ma gandesc ca o sa iasa el de undeva. Dupa o ora il aud mieunand. Intru in balcon si il gasesc in spatele unei cutii, nici nu imi imaginam ca ar incapea ceva acolo. Il scot si il pun la loc pe paturica, ca si cum nimic nu s-a intamplat. De fapt nimic nu se intamplase, nu?! Doar eram amandoi speriati.
Imi vine in minte: pisoiasul asta ma invata, fara sa vrea, ce inseamna toleranta.
Urmatoarele zile, imi vad linistita de ale mele in continuare, ca si cum el nu este acolo, dar totusi constienta de el.
Dupa alte doua zile, il vad in usa balconului, face doi pasi in camera. Ma vede. Ghemotocul se uita la mine cu ochii lui mari, zburlit tot din cauza samponului. Ma opresc din ce fac si ma uit la el. El se uita la mine. Ii zic ceva, o zbugheste inapoi in balcon. “E si asta un inceput, imi zic. Unul bun.”
Urmatoarea zi, isi face iarasi curaj, si de data asta face mai multi pasi in camera. Nu il bag in seama, cand o sa fie pregatit o sa intre el mai mult. Ca sa il atrag, ii agat langa usa o sfoara cu care sa se joace, la capatul ei leg un ghemotoc de hartie. Asa ma jucam cu pisicutele care veneau in vizitain batatura la mamaie, cand eram mica. Ii spun ca n-am pus-o pentru el, ci doar asa, ca sa fie acolo o sfoara. Se lasa pacalit si vine din cand in cand sa se joace cu sfora. Din intamplare trec pe langa sfoara si o agit si mai mult, ca sa il starnesc. Ce-i drept, ma mananca si pe mine pielicica si am chef de joaca. Dar imi spun ca nu este cazul sa imi pierd rabdarea cu el.
Iaca, ca ii place! Vine din ce in ce mai des sa se joace cu sfoara. Incetul cu incetul, intra mai mult in camera si incepe sa cerceteze. Precaut, dar curajos. Cand vine pana in mijlocul camerei, ii dau o vacuta pe care sa o smotoceasca. Incepe sa aiba incredere in mine si accepta vacuta, pe care incepe sa o terfeleasca in toate felurile posibile.
Dupa o saptamana ne imprietenim mai mult si deja imi sare in pat. Se urca pe cartile mele, pe perna, isi cere locul langa mine in pat. Se agata de fire, se cocoata pe pian, se rostogoleste cu pijamalele mele, sta frumos la poze, se joaca cu florile din vaza, face prostioare. “Ia te uita, ca am devenit prieteni.”
Urmatoarea perioada cat a stat la mine a fost interesanta. Ieseam cu prietenii in oras, nu stateam mult, le ziceam ca eu am o pisicuta acasa si trebuie sa ajung la ea. Imi era drag sa ajung acasa la ea. Ce bine este sa ai o companie placuta acasa! Si daca este jucausa, cu atat mai frumos.
Stiu ca nu pot sa o tin, asa ca ii fac poze si dau anunt pe facebook. Rog “Camera cu pisici” sa ma ajute cu promovarea. Am avut 400 de share-uri la anunt! Wow! Urmatoarea saptamana am facut pe centralista. Cine ma suna ii luam interviu: povesteste-mi despre tine, ai mai avut pisici, ce conditii ai acasa, care sunt planurile tale de viitor, etc. Dintre toti oamenii care m-au sunat, am ales o fata.. Imi spune ca a mai avut o pisicuta, care a avut probleme la rinichi, ca a operat-o, dar ca nu am mai pututu fi salvata si ca a suferit foarte mult dupa ea. Daca a suferit, inseamna ca i-a pasat cu adevarat de ea. Imi place de fata, imi da un sentiment placut cand vorbesc cu ea la telefon.
Ii zic ca sunt de acord sa i-l dau, iar ea imi spune ca o sa vina sa il ia peste cateva zile. In acest timp ma mai suna cativa zeci de oameni, le spun ca am dat pisicuta. Dintre acestia, imi mai ramane in minte o fata. La telefon avea o voce foarte calma, cand vorbea ma linistea.
Bineinteles ca in acest timp am avut indoieli si pareri de rau ca o dau. Ma atasasem de pisi si ma bucuram sa fiu langa el.
Simteam totusi ca locul lui nu este langa mine, asa ca mi-am urmat intuitia.
Trec cele cateva zile, iar fata care voia sa il ia, ma suna si imi spune ca nu mai poate sa il adopte. Trebuie sa plece din tara pentru doua luni de zile. Ma resemnez si ma gandesc ca o sa gasesc pe altcineva.
Imi vine in minte fata cu voce calma. Ii tinusem minte ultimele doua cifre de la numarul de telefon, o sun si o intreb daca mai este interesata de pisicuta. Urmeaza interviul obisnuit si ii spun ca s-a calificat pentru pisi.
Fata se numea Adriana. Era din Constanta si imi spune ca trebuia sa mai tin eu o saptamana motanelul apoi vine si il ia. Nu imi pare rau pentru asta, chiar ma bucur. Intre timp mai vorbim si imi spune ca i-a luat deja mancarica din cea mai buna si abia asteapta sa il vada.
Se apropie ziua cu pricina: cand trebuie sa ma despart de el si imi vine greu. Imi dau intalnire cu Adriana in apropierea blocului meu. Il iau pe pisi in brate, ies din casa si ma indrept spre lift. Pe drum, nu mai rezist si ma apuca plansul. Pisi ma simte si incepe sa se smuceasca in bratele meu. Il strang putin mai tare si ii spun ca o sa fie bine. Pana la locul intalnirii, lacrimile imi curgeau siroi, iar mie nu imi pasa ca sunt oameni care treceau pe langa mine si se uitau, doar plangeam.
Afara era foarte cald, eu rosie la fata, plansa si ciufulita, intr-o rochita albastra de vara. Asa ma prezint in fata Adrianei.
Ma intalnesc cu ea, se uita cu intelegere la mine, imi zambeste, ii dau pisoiasul si incep sa plang si mai tare. Imi spune ca pot sa vin sa il vizitez cand vreau, la orice ora din zi si din noapte. Ca intelege ce inseamna sa ai o pisicuta. Eu ii spunca nu inteleg ce inseamna sa ai o pisicuta, ca nu am mai avut niciodata si nici nu inteleg de ce plang acum, dar ca plang.
Incep sa ii povestesc despre mine, sa ii torn o multime de cuvinte, ca sa ma uit de despartire. Dupa de 20 de minute ne despartim, iar eu eram mai linistita pentru ca imi placuse de fata si stiam ca este pe maini bune. Urmatoarele zile vorbim la telefon si imi spune cum se comporta pisi. A fost cam speriat la inceput, dar ca acum este relaxat, ca mananca si ca cerceteaza locul.
Stabilim o zi in care sa ma duc in vizita. Cand am mers la Adriana si la noua casa a lui pisi, aveam un pic inima stransa, nu stiam cum o sa fie, dar dupa ce incep sa vorbesc cu ea si ma joc cu pisoiasul, imi dau seama ca ii este bine acolo. Ca acolo este casa lui de acum inainte.
Ajung acasa, vorbim iarasi la telefon, imi spune ca i-a placut de mine ca i-ar placea sa pastram legatura. Ma mir ca imi spune aceste cuvinte, doar cand ma vazuse prima data eram ciufulita de la caldura si plansa toata. Ii spun ca si ea imi da un sentiment placut si ca sunt de acord sa pastram legatura.
Nu numai ca am pastrat legatura, dar am ramas bune prietene si avem o conexiune frumoasa.
Stand de vorba cu Adriana, am realizat ca avem multe lucruri in comun.
Ea se mutase de curand in Bucuresti, fusese director de vanzari si renuntase la acest serviciu pentru ca nu se mai regasea in el. Acum face masaj reflexogen si terapie.
Este un om profund, interesat de autocunoastere, dar in primul rand cand ma gandesc la ea, imi vine in minte ca este un om foarte cald si intelegator.
Ori de cate ori am avut nevoie, a fost acolo pentru mine, lucru pe care il apreciez si pentru care ii sunt recunoscatoare.
Ma bucur ca mi-am urmat intuitia, ca l-am gasit pe pisi si l-am luat acasa. Datorita lui am invatat ce inseamna toleranta, sa fiu mai rabdatoare, cat de bine este sa ai pe cineva dragalas si jucaus acasa, la care sa te intorci cu drag. Datorita lui mi-am dat voie sentimentelor sa se manifeste, asa cum este natural. Datorita lui am cunoscut un om minunat, pe Adriana.
Unele lucruri se intampla pentru ca trebuie a se intample.
Acum numele lui pisi este Pi si este foarte fericit alaturi de Adriana, care il iubeste mult. Ne intalnim destul de des, imi este drag si ma bucur ca ii este atat de bine.
Daca vreti sa o cunoasteti pe Ady mai bine, ea scrie si pe blogul ei personal:
“Vindeca-te prin iubire” http://adrymoana.blogspot.ro/
