(…continuare)
In prima parte am scris cum m-am întâlnit cu Adrian Gheorghiu, am povestit despre copilăria lui, despre începuturile sale în carieră, despre cum a avansat de la un simplu analist într-o multinațională la funcția de Vicepreședinte în aceeași companie.
Despre viata de expat român in alte tari, despre cât de multe călătorii implica un job într-o companie globala, despre venituri și cheltuieli și despre ce viata frumoasă ducea. Aparent.
Cel puțin de afară așa părea. Pentru ca pe interior, după ce a ajuns Vicepreședinte si și-a îndeplinit cu succes funcția și-a dat seama ca nu se mai regăsea in ceea ce făcea. Ceva cu importanță lipsea.
La sfârșitul unui drum de viață ni se arată mereu începutul altuia. Așa a fost și în cazul lui Adrian.
De mic, Adrian a fost pasionat de tenis. A practicat în copilărie, s-a lăsat în adolescenta și s-a reapucat pe la 25 de ani. Pe oriunde a călătorit sau a trăit, Adrian a căutat întotdeauna cluburi și parteneri de tenis.
Ajuns în Canada, nimic diferit. Adrian s-a înscris într-un club de tenis din cartierul în care locuia si si-a pus numele pe lista de doritori de parteneri de joc. Nu mică i-a fost mirarea când a fost contactat imediat de un bărbat, să joace chiar a doua zi.
Pe teren, îl aștepta un domn în etate ridicată, îmbrăcat tot în albul clasic al tenisului din alte vremuri. Adrian a fost surprins de calitatea jocului al acelui stimat domn dar și mai surprins de forma fizică a acestuia. Surprinderea i-a fost și mai mare când acest stimat domn l-a bătut pe el, un tinerel. Curios să știe ce îl tine asa în forma, Adrian l-a întrebat pe onorabilul său partener de secretul formei sale. Răspunsul acestuia a fost simplu: yoga.
Imediat gândul i s-a dus la yoga din Romania cu scandalurile MISA și la faptul că în yoga a văzut foarte putini, aproape deloc bărbați. In clubul de tenis era o sală unde se țineau clase de yoga. Adrian a încercat câteva ședințe, dar poate din cauza orelor (singura clasă la care putea ajunge era duminica de la 8 a.m.) și regulilor ferme de acces la clase (ușa sălii de yoga se încuia la 8:00 fix, nici o întârziere nu era permisa) l-au determinat pe Adrian să nu continue cu yoga la clubul de tenis.
In același timp, Adriana, soția sa, a aflat de la o fostă colega de-a lui Adrian despre un studio de yoga la o distanta apropiată de unde locuiau și s-a dus la acest studio. In scurt timp, Adriana a devenit o studentă constantă a acelei comunități și din când în când îl mai tachina pe Adrian cu “nu se încuie ușa asa de repede, ai putea încerca și tu”
Într-o zi, Adrian nu a mai avut argumente să evite reîntâlnirea cu yoga și, foarte sceptic, s-a dus împreuna cu Adriana să facă o clasa la studioul Power Yoga Canada. Când s-a apropriat de ușa, a văzut scris “Baptiste Affiliate” si imediat gândul l-a dus la “de când și-a făcut Biserica Baptista studio de yoga?” (Baptiste Yoga vine de la fondatorul acestui stil de yoga, Baron Baptiste) și “în ce secta s-a băgat nevastă-mea?” Insa o dată intrat în studio, Adrian a fost surprins de bunăvoința oamenilor, de modul în care a fost primit, a fost salutat ca un vechi prieten si în același timp i-a fost acordat spațiul și timpul de acomodare. Iar practica a fost una de neuitat: atât de intensa încât a ieșit în patru labe, aproape nemaiștiind cum îl cheamă!
Si uite asa, au intrat amândoi în comunitatea Power Yoga Canada, au început să practice mai constant și regulat, au mers la diferite evenimente de yoga, totul culminând cu o acțiune de voluntariat în Kenya, unde, împreuna cu alți 20 de yoghini de peste tot din lume, au ajutat un orfelinat să aibă propria sera de legume.
Voluntariatul la orfelinatul din Kenya l-a trezit pe Adrian: înconjurat de copii fără părinti, Adrian și-a adus aminte de copilăria lui și a realizat de cât de important este pentru copii să aibă ambii părinti lângă ei. Si apoi toată combinația de yoga, munca voluntara, introspecție, discuțiile de grup, l-au făcut pe Adrian să realizeze că este extraordinar să ajute o comunitate din Africa, dar și cât de împlinit ar fi dacă ar face asa ceva și ar ajuta comunități din Romania să crească prin yoga, prin educație, prin munca?
In același timp, după o lungă perioada de stat în alte țări, Adriana, soția sa a vrut să se întoarcă în România. Așa că și-au făcut bagajul și au venit. Aici și-au deschis studioul Power Yoga unde ambii sunt instructori, împreună cu alți oameni frumoși.
Ștefania: Ce ai regăsit în yoga de ți-a plăcut?
Adrian: Oameni și sport, acestea sunt două lucruri care mi-au plăcut dintotdeauna. Eu am crescut, copilăria mea a fost de sport, și prin ce am făcut, experiența de JTI, cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu oamenii. Iar asta fac în yoga în fiecare zi: oameni și sport – comunitate și activitate fizică.
Ștefania: Ce îți place cel mai mult la ideea de comunitate?
Adrian: Cel mai mult îmi place faptul că oamenii găsesc ceva comun și transcend acel lucru comun, că poți deveni ceva mai mult decât ești, prin alții, prin comunitate. Cu alte cuvinte, simplu spus, „ce faci în doi nu poți face de unul singur”.
Ștefania: Este importantă comunitatea?
Adrian: Da, este, pentru că suntem ființe sociale, suntem crescuți, născuți, pentru a ne conecta. Buni, răi, cumva ne conectăm între noi; comunitatea este o formă de conectare. Comunitate asta și înseamnă: să ai un obiect comun, o activitate comună.
Ștefania: Dar de ce tocmai forma aceasta de yoga: baptiste yoga?
Adrian: Pentru că pe aceasta am văzut-o, am experimentat-o pe pielea noastră, am văzut rezultatele ei, ne-a schimbat pe noi ca oameni.
Ștefania: Cum te-a schimbat pe tine?
Adrian: Dacă nu era yoga nu cred că aș fi avut eu puterea de a lua decizia aceasta de a mă lăsa de corporație și de a face ceva care să fie bun pentru oameni, să dezvolt o comunitate.
Ștefania: Dar cum te-a ajutat yoga să iei decizia aceasta?
Adrian: M-a ajutat în trei feluri: în primul rând, m-a ajutat să simt fizic, în mine, beneficiile practice, mă simțeam mai bine, aveam răbdare, fizic – aveam rezistență mai bună la muncă, la tenis, cu copiii. Erau ore lungi în care eram plin de energie, nu obosit.
Ștefania: Pentru tine a fost un lucru nou să-ți simți corpul?
Adrian: Da, a fost o experiență destul de nouă, pentru că am fugit de senzațiile din corpul meu.
Ștefania: De ce?
Adrian: Pentru că mi-a fost frică de ce descopăr acolo, pentru că am văzut în copilărie ce se poate întâmpla dacă mintea nu e la locul ei, nu ești sănătos corporal și am fugit. Cum e yoga, te trece prin stres.
Ștefania: Și e important să treci prin stres?
Adrian: Normal că da.
Ștefania: De ce?
Adrian: Stresul este chiar creator, poți să consideri stresul ca fiind ceva negativ sau ca pe o oportunitate de a-ți găsi o nouă limită.
Ștefania: Adică?
Adrian: Ce înseamnă stresul, hai să-l definim. Este stresul fizic și cel mental. Să vorbim despre stresul fizic, ai stat la muncă 12 ore, ești obosit fizic și mental, dar ai făcut ceva în cele 12 ore, ai creat ceva, orice, ai terminat un raport pentru șef, nu contează, dar pentru mine asta a fost foarte important, să am energia de a face ce trebuie făcut, să acționez. Și atunci, stresul pentru mine este un element foarte creator.
Eu cred în el, toate succesele mele din momente de stres, din momente de „la dracu, nu știu ce să fac”, din momente de căutare, de incertitudine, de acolo vin.
Ștefania: Interesant..
Adrian: Din nebunia aceea de a vrea să fac, trag de mine, să-mi demonstrez mie, lumii.
Ștefania: Dar de ce este important pentru tine să-ți demonstrezi ție, să demonstrezi lumii?
Adrian: Pentru că vreau să fiu acceptat, să fiu iubit, să fiu parte din ceva.
Ștefania: De către ceilalți? Nu crezi că e important să te accepți tu și să te iubești tu mai întâi?
Adrian: Dacă nu mă iubesc pe mine și nu mă accept nici n-am cum să cer să mă iubească alții și să mă accepte, dar pentru mine aceasta nu este viață, este ceva grozav, uimitor, să mă accepte și să mă iubească, este vorba doar de mine, mine, mine. Și pot să-mi trăiesc viața cu mine, uitându-mă în oglindă și spunând „ce băiat grozav sunt”.
La dracu, sunt 7 miliarde de oameni pe planetă, ce se poate crea dacă toți am gândi „eu, eu, eu”. De aici vine conceptul de comunitate, care te ajută să creezi mai mult decât „eu, eu, eu”. Doi oameni înseamnă comunitate, de a avea o idee în comun, de a împărtăși ceva.
Ștefania: De a împărtăși, dar mă gândesc ceva, pe rețelele de social media este foarte mult „eu, eu, eu”.
Adrian: Da, pentru că este social media, este media, tehnologia de azi ajută foarte mult în ideea de a te conecta cu oameni din locuri diverse pe anumite teme, eu consider că prezența fizică, contactul fizic, este cel care duce de la „eu, eu, eu” la noi, la comunitate.
Adică o comunitate care să existe în mod fizic, nu internaută. O comunitate internaută rămâne la ideea de idee, de expunere a unei idei.
Ștefania: Pentru tine contează viața reală?
Adrian: Trăim viața reală.
Ștefania: Și social media ce ar fi?
Adrian: E doar un canal de exprimare de idei, de soluții, de opinii, de sentimente, ca și cum ai avea o gură cu care te aude toată lumea pe care o ai pe Facebook sau alte canale.
Ștefania: Și e important?
Adrian: E important, da, pentru că te reprezintă pe tine.
Ștefania: Dar?
Adrian: Este ceva care să-ți genereze o idee, spre exemplu: ți-a plăcut ceva pe Instagram și vrei să faci și tu – ți-a dat o idee, un sfat, o senzație – mai departe depinde de mine ce fac, ok, îmi place asta, cum ar fi dacă aș face-o aici în București?
Social media este o fereastră, un mod de comunicare ce se va dezvoltă și mai mult. Până la urmă este: „ce fac eu cu informația de acolo?”
În viața reală, viața se întâmplă aici, în acest moment, în interviul acesta este viața, nu în articolul despre interviu, viața este aici, între noi doi; mai departe, ce o să fie în articol, pe Facebook, sunt amintiri, exprimări, opinii.
Ștefania: Mulți își fac o viață din social media.
Adrian: Am schimbat ora Adrianei de la 6.30 ca să fiu cu tine aici să facem interviul acesta, de ce? Pentru că este important.
Ștefania: Sunt mulți care își fac viață din social media, adică doar pun poze cu ei și din asta trăiesc.
Adrian: „Eu, eu, eu”. Aceasta este lumea, toți, și tu și eu suntem „eu, eu, eu” în primul rând.
Ștefania: Da, dar nu suntem doar „eu, eu, eu”.
Adrian: Acesta a fost pentru mine click-ul în a mă lăsa de corporație, aici m-a ajutat pe mine yoga. Al doilea element pe care mi l-a dat mie yoga a fost acesta: „sunt mai mult decât mine însumi, pot să fac ceva mai mult decât a face bani, este drăguț”, pot să-mi descriu viața în trei vieți. Până acum, am trăit trei vieți, patru.
Viața fericită a copilăriei.. Am avut zile când nu aveam bani, mâncam pâine uscată de două zile cu unt, nici măcar unt n-aveam, îmi puneam pâinea uscată în apă cu zahăr.
Când aveam 13, 14 ani, nu aveam bani, asta era, pensia mamei, că devenise pensionară medical, și salariul soră-mii de-abia ne ajungeau să ne plătim întreținere, curent, adică atunci când luam un calup de brânză îl cântam pe Tatăl Nostru. Dar, bine, de la 10 ani până la 40 și ceva de ani am fost „bani, bani, bani”.
Ștefania: Ți-ai dorit.
Adrian: Nu mă interesa dacă-mi plăcea, dacă nu-mi plăcea, era vorba de bani.
Ștefania: Ți-ai dorit să ai bani ca să compensezi?
Adrian: Normal. Adică am știut ce înseamnă să ai bani, ți-am zis, am avut o copilărie în care mi s-au făcut toate plăcerile, concedii, vacanțe, boom, dintr-o dată fără bani. Deci am știut ce înseamnă să fii cu bani și să fii fără bani, și atunci, pentru mine, toată viața până la 40 și ceva de ani a fost „eu, eu, eu, bani, bani, bani” ce m-a motivat pe mine în viață. Am învățat de la unii, de la alții, să fiu bun cu oamenii, să respect, să am cei 7 ani de acasă, acestea au fost elementele ușoare dar, pentru mine, viața mea a însemnat să-mi fie mie bine, să fiu eu OK cu mine fizic, mental.
Ștefania: Dar aveai familiei, deci îți păsa și de ei.
Adrian: Da, dar nu mai mult decât de mine. (râde)
Ștefania: Serios?
Adrian: Da. Uneori mi se pare normal, altfel cum ai putea să spui că „mă iubesc pe mine și sunt mulțumit cu mine” dacă nu te iubești pe tine.
Ștefania: Da, dar mă gândesc că în momentul în care apare o familie, pui mai presus familia.
Adrian: Da, sunt momente în care pui mai presus familia și trebuie să continui …
Ștefania: Și yoga asta a schimbat?
Adrian: Da, fizic am fost mai bine, că nu e doar despre mine, că pot să fac ceva și am trecut acum în a treia viață, care este de a da, de a dărui, de a inspira, de a genera un nou mod de viață, o nouă mentalitate, de a educa.
Ștefania: Dar ce te face să îți dorești să faci chestia aceasta acum? Adică de la „eu, eu, eu” la a dărui.
Adrian: Da, pentru că am reușit să am o bază financiară, muncind cu mine și pentru mine în toți anii aceștia 20, 30, de la 10 la 40, am reușit să-mi fac o bază din care să zic „OK, care este următorul pas”. Să continui să fac bani și să mă bucur de o viață uimitoare, dar să nu crezi că e ușor, cu stres, cu probleme, altfel de probleme.
Ștefania: Ce probleme?
Adrian: De afaceri, de relație cu Adriana, cu copiii, am avut momente în care rezolvam problemele cu bani, intram într-un magazin și: „ia, de aici”. Am rezolvat problemele cu bani, care nici acesta nu este cel mai OK pe termen lung, corect mod de a rezolva problemele. Și atunci am zis „OK, este ceva mai mult în viață decât a face bani și a mă iubi.
Sunt pe Pământul acesta pentru mai mult decât de a mă iubi pe mine, pentru mai mult decât a face bani, pentru mai mult decât familia mea. Sunt aici pentru mai mulți, pentru a genera ceva, o comunitate, o schimbare, o educație”.
A fost un întreg proces, nu m-am trezit într-o dimineață.
Ștefania: Adică ți-ai dat atât de mult ție, încât ai zis „OK, nu este asta”, aveai deja suficient și tot nu erai fericit.
Adrian: Da, n-am fost super fericit cu viața pe care o aveam, făceam bani. Pentru mine, ținând cont de istoricul vieții mele, era minunat, puteam să continui să fac bani, nu supăram pe nimeni dar mi-am dorit ceva mai mult.
Și a început să mă roadă, ce fac eu, muncesc pentru tutun, vreau copiii mei să fie fericiți că tatăl lor muncește pentru tutun, chestii d-astea deontologice dacă vrei. OK, cum vreau să arate viața mea, doar cu bani și familia în România, eu pe nu știu pe unde?
Ștefania: Ai început să-ți pui astfel de întrebări?
Adrian: Da, știam clar că Adriana vrea înapoi în România, iar eu vreau o familie. Cu bune, cu rele, așa este o relație, asta este viața, acesta este stresul.
Ștefania: Atunci nu-l aveai pentru că erai plecat tot timpul.
Adrian: Exact, am devenit dintr-o dată dintr-un soț și tată de weekend, acum sunt în fiecare zi. Care și aceasta este o altă provocare, o reajustare.
Ștefania: Dar o preferi pe aceasta?
Adrian: Deocamdată, da, cine știe ce voi face peste zece ani.
Ștefania: Dar ziceam că o să revenim, că spuneai că ai învățat trei chestii de la yoga.
Adrian: Prima corpul fizic, n-am fost niciodată cu pătrățele, dar mă simt închegat, alerg, joc tenis, mă joc cu copiii de dimineață până seara; al doilea element este pe partea mentală, mi-a dat tărie mentală. Este o discuție delicată, grea, nu știu cum se va sfârși, dar stai aici (Adrian se referă la pozițiile de yoga în care trebuie sa stai, să “reziști).
Ștefania: Să stai acolo.
Adrian: Nu va fi pentru totdeauna.
Ștefania: Dar să fii acolo și să nu fugi din ea.
Adrian: Da, pentru că nu este ușor. Cum deveneau lucrurile mai serioase și mai adânci un pic, cum fugeam, pentru că nu am avut creștere și educație de a-mi arăta sentimentele, eu am crescut pe stradă, ripostează înapoi, du-te sau fugi, mentalitatea luptă sau fugi. Iar yoga m-a făcut să descopăr elemente, respirație, atâtea și atâtea elemente despre tine.
Ștefania: Hai să zicem în viață când stai în ceva care ți-e incomod, dar stai că trebuie să stai.
Adrian: Tocmai asta este, stai dar în ideea de a fi treaz și activ cu tine.
Ștefania: Nu stai că te chinui.
Adrian: Spre exemplu, am avut momente când, una este că te chinui, dar te închizi de tot și pot să devii amorțit, nu mai simți în continuare, ești inert, fără senzații, te-ai închis atât de mult, sau, m-am închis, am avut multe perioade, sau în ultima vreme, m-am închis față de Adriana, față de canadieni, nu-mi mai păsa puteți să aruncați cu orice în mine, sunt invizibil.
Ștefania: Pentru că nu voiai să simți pentru că nu-ți convenea?
Adrian: Era carapacea, ceea ce nu este OK nici așa.
Ștefania: Și ce faci, stai acolo și respiri? Stai într-o situație și respiri?
Adrian: Da, stau într-o situație și-mi observ reacțiile mele, încerc să fiu atent la ce mi se spune, să ascult ce mi se spune și să-mi aduc atenția pe senzațiile mele.
Ștefania: Și acum ce faci, asculți?
Adrian: Acum încerc să fiu cât mai atent, să ascult, ascultarea pentru mine a fost provocarea vieții, chiar să ascult în ideea de a asculta, nu de a-mi confirma ideea, de a fi de acord sau nu. Nu, pur și simplu de a înțelege despre ce e vorba acolo.
Adriana mereu întreabă „care este obiectivul? Ce vrei să obții? De ce avem această discuție?” Și aici m-a ajutat mult yoga, nu va dura pentru totdeauna.
Deci fizic, mental – să am răbdarea de a mă asculta, de a asculta pe ceilalți, mai ales în momente dificile, de stres, stresul creator. Câteodată reușesc, uneori nu, nu înseamnă că dacă fac yoga nu explodez.
Ștefania: Da, este un proces care se învață toată viața
A treia chestie?
Adrian: A treia chestie este asta, ceva mai mare decât mine.
Ștefania: Adică?
Adrian: Adică generez ceva mai mare decât mine, decât simplul univers al meu.
Ștefania: Din ce motiv? Cu ce scop?
Adrian: Din simplul motiv pentru a crea o lume mai bună, de a crea o viață mai bună, de a genera o lume care să fie dispusă să asculte pe celălalt, să accepte opinia contradictorie a celuilalt.
Ștefania: De ce ai vrea aceasta, o lume mai bună?
Adrian: Pentru că, pentru mine, aceasta este, cred, cel mai important în viață, venind de la experiența mea, pierzându-mi tatăl într-un mod tragic și mama într-un mod tragicomic, ca rezultat al urii, al unei uri între oameni, indiferent de sistem, cred că nici un sistem nu este perfect, fie comunism, democrație, dar ca rezultat al urii, eu am avut o viață dereglată.
Pentru mine o lume mai bună, care să nu mai fie atât de împărțită între păreri, trăim acum o societate extrem de divizată în România, acum este momentul de comunitate, de a avea o discuție cinstită între noi despre ce se întâmplă, care este soluție. Nu cred că ceilalți sunt răi, din punctul meu de vedere, nimeni nu este perfect, oricine vrea să trăiască o viață minunată.
Ștefania: Așa este.
Adrian: Concret, în a respecta o opinie contradictorie și, în ciuda aceleia, să găsești un numitor comun spre un obiectiv mai mare decât obiectivul meu. Ca în seara aceasta, pentru interviul acesta nu am mai făcut practica yoga, pentru că noi doi avem un obiectiv comun, interviul acesta, mai mare decât obiectivul meu. Aceasta este comunitatea. Am dat exemplul aceasta, da, este frumos să faci bani, dar este cu mult mai frumos momentul în care creezi ceva cu alți oameni.
Sunt atâtea idei și modalități de a face ceva împreună cu alți oameni, yoga îmi generează această oportunitate, de a crea o viață mai bună, o lume mai bună, prin comunitatea de yoga. Banii sunt importanți, mi-ar plăcea să fac bani cu yoga, nu sunt de conceptul că yoga trebuie să fie gratis, dar, în primul rând, lucrează cu tine și pentru tine, și când o să fii pregătit, o să ai timp și de yoga.
Când mâncam pâine cu apă și zahăr, mintea mea nu concepea yoga.
Ștefania: Trebuia să supraviețuiești.
Adrian: Să pot să ajut prin yoga oameni care nu-și permit, da, dar este voluntariatul meu și a celor din comunitatea noastră care-și permit să dea înapoi comunității.
Ștefania: Acesta este mare lucru.
Adrian: Apoi, din ce faci, poate vine și de la mama mea, să o văd pe ea profesoară, cum explică, chiar îi plăcea matematica, ingineria și le vorbea din pasiune, cu povești, pe mine m-a atras dintotdeauna. Și, apoi, experiența mea din corporație, când reușeam să învăț pe cineva ce făceam eu, cred că este cea mai frumoasă experiență să împărtășești cunoașterea pe care o ai și să generezi pasiune și plăcere la alții prin plăcerea pe care o ai.
Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog sa ii dai un SHARE. Mulțumesc!
Pe Adrian îl puteți găsi aici: https://poweryogaromania.ro/
