Casa Tăbăcaru, sat Peștera – o bucurie de pensiune, o minune de sat

Reading Time: 6 minutes

După Barcelona, după atâta umblat, as fi vrut să merg undeva unde este liniște și pace, să nu mai aud zgomotul orașului, a mașinilor, să stau eu cu mine și cu liniștea.

Aceasta intenție se pare că avea multa claritate în capul meu pentru că la putin timp s-a ivit ocazia de a merge într-un asemenea loc.

Într-un weekend a apărut ocazia de a merge la munte. O opțiune ar fi fost Brașov, dar cum am mai fost în Brașov de muuuulte ori, am zis să mă uit prin împrejurimi.

La  un moment dat am văzut satul Peștera și întâmplator (sau nu) citisem câte ceva despre el.


Mi-am zis de data asta să aleg ceva deosebit și să merg acolo.

La 3 ore distanta de București, comuna Peștera se află intre Moieciu de Jos, Bran, Cheia, Măgura și Piatra Craiului. Mai exact la numai 4 km de localitatea Moieciu și 7 km de Bran.


In sat se ajunge doar cu mașina.

Am plecat vineri seara și am ajuns pe ora 11 noaptea, asa că nu am apucat să vedem multe, iar cu gazdele am schimbat doar vreo 2 vorbe.

A doua zi insăăăă, de cum am deschis ochii am auzit clopotele de la gâtul animalelor. Era ca o muzică pentru mine. Crescută fiind la țară eram obișnuită cu ele, ba chiar îmi trezeau amintiri plăcute. Apoi am auzit cocosul, cățelul care latră…

M-am urnit cu greu din cearceafurile albe, curate, am dat draperia și perdeaua la o parte și o frumusețe de nedescris mi s-a arătat ochilor: coline colorate de copacii tomnatici în maro, verde, portocaliu și galben.

 


Totul arata ca o pictură. Pe alocuri case răzlețe presărau aceste coline, mai aproape vedeai vaci, cai, iar în ograda casei în care stăteam era cocosul matinal și un cățel haios care lătra la o găină pentru ca ii furase mâncarea. Cred ca ar fi smotocit-o rău dacă nu era în lanț pentru ca părea tare ofuscat pe găină. Mai-mai să o apuce de pene. Găina a scăpat doar pentru ca bietul cățel era lipsit de libertate în acea dimineață. Dar pe bună dreptate zic: dacă ar fi ieșit din lanț probabil ar fi fugărit toate găinile, ca la maraton.

El era tânăr și vesel și avea mereu chef de joacă. Asta când nu se supăra ca ii fură câte o cumătră mâncarea. Mai târziu am descoperit ca avea prin curte îngropate oase. Le ascundea probabil când era slobod și nu îl vedea nimeni.


După scena cu găina și cățelul m-am uitat în ograda la vecinu’: doua vaci și un cal mâncau liniștiți iarbă. Numai nu știu cum se face că am înțeles ca toată noaptea au dat din clopot, să mănânce. Oare aceste animale nu se satură niciodată?

Știați ca vaca poate sa doarmă și în picioare?

Soarele strălucea, era o zi perfectă de toamnă. Nici că mi-as fi dorit mai mult de la acea dimineață! Dar “mai multul” a venit.

Am stat și am contemplat această frumusețe o oră, asa fără să fac nimic, apoi am mers la micul dejun.


Aici a doua surpriză plăcută: totul la micul dejun era făcut în acea casă. Am mâncat o pâinică foarte bună cu chimen, salată de vinete, zacuscă de ghebe, brânză, ouă, iaurt, roșii, castraveți, ardei, pâine prăjită în ou, struguri, am gustat și șuncă cu ceapa, prăjitură cu mere, gogoși. Mmmmm…delicatese!


Casa este “condusă” de niște oameni frumoși, liniștiți, cu bun simt. Pe doamna am cunoscut-o la plecare pentru ca i-am cerut rețeta de pâinici, iar cu domnul am tot vorbit și l-am chestionat (desigur). A lucrat 20 de ani pe un vas de croazieră, prin strainataturi si de câțiva ani are aceasta pensiune care bucura sufletul și limba (mda!) oamenilor care le calcă pragul.

In curte au leagăne, tobogane, băncuțe unde poți sa stai să iți limpezești mintea.

Din când în când mai vine și câte o pisicuță blândă să o mângâi (am văzut vreo 2 cât am stat acolo) și cățelul năzdravan care mai este eliberat din când în când din lanț. Bine, asta când nu sunt găinile și ele libere. De buna seamă stăpânul a observat și el că nu le are la inimă, asa că evită să le facă posibilă întâlnirea.


M-am împrietenit și cu calul vecinului și cu una dintre vaci. Acum am învățat să hrănesc un cal pentru prima oară în viata mea. Tataia nu avea cai, așadar sunt scuzată că nu știu să le dau de mâncare, dar am învățat să hrănesc și o vacă. Cu aceasta ocazie am descoperit cât de aspră și luuungă este limba vacii. Sinceră să fiu nici acum nu m-am dumirit cum să țin în mână un măr atunci când îl dau vacii. Știe cineva?


Dacă tot ajungi aici, în Peștera, iată ce poți să faci:

1. In primul rând să te bucuri de natură! Profită de faptul ca ești într-un loc atât de liniștit și onorează aceasta liniște. Văd prea multi oameni care o dată ajunși într-un loc atât de feeric, nu stau să onoreze locul, starea, ci vin cu gălăgia după ei.


Încearcă să te integrezi în natură, în atmosfera de aici, uită-te, admiră peisajul, culorile, tot ce vezi în jur.

Rărește ritmul, păstrează liniștea, observă ce este în jurul tău.

2. Trasee în jur, pe jos, pana ajungi la satul Măgura. Distanta dintre cele două este cam de o oră.
Cat mă bucur că încă s-au păstrat aceste sate minunate, cu peisaje de vis. Trebuie neapărat să le prețuim.


3. Peștera Liliecilor. Nu prea este cunoscută oamenilor, deoarece nu se dorește deranjarea liliecilor. Dar pana acolo poți să mergi sa admiri peisajele. 

4. Poți să închiriezi biciclete de la gazde și să te plimbi prin jur.

5. Să mergi să vezi castelul Bran, care este la numai 20 minute cu mașina.


6. La plecare, dacă mai ai timp, ai putea să vizitezi Cheile și Peștera Dâmbovicioarei.


Asta a fost! Asa ca, dacă ai chef de un weekend de liniște, de frumusețe și mâncare delicioasă, iți recomand cu drag satul Peștera și Casa Tăbăcaru (pentru ca eu aici am stat și mi-a plăcut. Mi-a plăcut pensiunea și mai ales bunul simt al acestor oameni, valorile lor, asa ca ii sprijin cum pot. Nu găsești peste tot gazde asa primitoare, modeste si muncitoare) Si da, sper și îmi doresc sa ma întorc aici!

Rating-ul meu pentru sat și pensiune:

Uite și site-ul lor: http://www.casatabacaru.ro/

*Acest articol nu este sponsorizat, l-am scris din pură bucurie.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu ezita să ii dai un SHARE. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Close Menu