De ce este o idee buna sa calatoresti singur?

Reading Time: 4 minutes

Acum cativa ani ma inspaimanta ideea de a calatori singura. Pana cand la un moment dat, am fost nevoita sa ma cazez singura.

Asta se intampla in Belgia. Calatoream alaturi de prieteni, veneam din Amsterdam si am zis sa dam o tura si prin Bruxelles.

Cum ne-cum, ei toti aveau prieteni pe la care sa stea, eu nu ii cunosteam, ei voiau sa petreaca timp impreuna, asa ca m-am vazut nevoita sa ma cazez la un hostel.

Ei m-au condus pana acolo, iar eu speriata am intrat pe usa hostelului de parca asteptam sa ma atace cineva.

Eram atat de speriata si anxioasa, incat cred ca imi tremurau si picioarele si tresaream la fiecare zgomot.

Ma uitam in jur, vedeam multi oameni si nu stiam ce sa fac.

Am ajuns la receptie, unde un barbat mi-a zambit si mi-a cerut cartea de identitate ca sa imi dea camera.

Cand ajungi intr-un loc strain si iti zambeste cineva, parca o lasi mai moale, incepi sa te increzi “hai, ca poate nu o fi asa de rau”, mai ales daca simti ca este un zambet sincer.

M-am cazat intr-o camera mare, curata, cu usa verde (si acum imi aduc aminte, desi a fost acum mai multi ani). Mi-am facut dus, m-am bagat in pat si am inceput sa imi dau mesaje cu prietenii mei spunandu-le ca inca sunt in viata si ca sper sa mai fiu si a doua zi.

La putin timp s-a deschis o usa si a intrat o fata.

Am lasat-o sa se acomodeze si apoi am luat-o la intrebari (da, dom’le, pun intrebari de cand ma stiu). Calatorea singura. Eu m-am mirat. Cum asa? Credeam ca nimeni pe lume asta nu calatoreste singur! In afara de mine, desigur.

Iti imaginezi ca nu i-am zis asemenea aberatie.

Mergea in Dubai (da, singura), iar de acolo urma sa plece in Asia (ai ghicit, tot singura).

A doua zi fata si-a luat bagajelul si a plecat la arabi.

Bun, mi-am zis. O fi o exceptie.

Dupa pranz, dupa ce fata deja plecase, a aparut un baiat. Matthew il chema, stiu ca ne-am imprietenit pe Facebook. Pe atunci parea un baiat serios, dar acum are o poza in fundul gol. L-am judecat gresit. Dar acum ma intreb: daca iti pui o poza in fundul gol pe Facebook inseamna ca esti neserios?

Hai, ca o dam in alte discutii.

Baiatul era din Australia. Si… ai ghicit: calatorea singur!

In regula, imi zic din nou. Inseamna ca acum suntem 3 pe lumea asta care calatorim singuri ( ma puneam si pe mine la socoteala, desi eram cu prieteni cu care ma vedeam ziua. Eu voiam sa fac parte dintr-un public distins si exclusivist de solo-travelleri)

Ulterior, am descoperit ca exista o multime de oameni care calatoresc singuri!

Ei, asta a fost prima mea patanie cu calatoritul singura. A doua oara cand am plecat singura, a fost la verisoara mea in Suedia. A trebuit sa merg pana in Copenhaga si de acolo sa iau trenul pana la ea. Efectiv am trecut dintr-o tara in alta. Singura. Deci se pune. Chiar mi-a placut acea experienta pentru ca trenul traverseaza o mare dinspre Copenhaga spre Malmo, iar cand te uiti in stanga si in dreapta nu vezi decat apa. Nu stii daca esti in tren sau pe vapor de mare viteza.


Vazand eu ca imi cam place, am inceput sa o iau usor si in alte locuri singurica. Chiar si pe la noi, pe la mare, pe la munte. Mi se nazarea intr-o vineri seara ca am chef de mare, a doua zi eram in tren chitita sa simt briza.

Daca ma intreba cineva: Si cum de nu esti cu cineva? Eu le raspundeam: Pai nici nu m-am gandit sa intreb.

La o adica, cine iti raspunde asa de vineri noaptea ca da, merg maine dimineata la mare? Si poate chiar aveam chef sa fiu singura.

Am fost apoi plecata in Italia singura (vreo 3 luni de zile), in Spania. Mi-a prins bine si am invatat multe.

Si pana la urma de ce este o idee buna sa mergi singur?

Pentru ca te deschide catre noi experiente, cunosti oameni noi. Poate ca daca ai fi cu un prieten nu ai fi asa deschis sa cunosti acesti oameni, dar asa, singur, esti mai curios.

Stai tu, cu gandurile tale, fara sa iti zica nimeni nimic.

Nu stai dupa nimeni, iti faci planul asa cum vrei.

Azi poti sa cunosti un om interesant, maine altul.

Si asa impartasesti experiente, ganduri, mergeti si vizitati impreuna.

Ce sa NU faci totusi cand calatoresti solo, mai ales daca esti femeie:

– Nu te sfatuiesc sa te cazezi cu couchsurfing, adica sa te duci la altcineva sa dormi pe canapea, gratuit. Ideea de couchsurfing este de a aduce impreuna culturi si a de a face oamenii sa interactioneze. Insa altii au alta perspectiva asupra acestui concept si au impresia ca este un site de dating. Aveam incredere in acest site, dar mi-am luat-o si m-am invatat minte.
Mai bine un hostel, unde sunt multi oameni si esti in siguranta

-Nu te duce cu nimeni acasa. In special daca sunteti doar voi doi si abia v-ati cunoscut. Nu stii ce are in cap acel om, poate sa para dragut si sa te trezesti cu altcineva, o data ce ati intrat pe usa.

– Nu umbla singur/a pe la ore tarzii prin locuri putin populate

Ai incredere in intuitia ta si pastreaza-te mereu in siguranta.

Cam acestea au fost experientele si lectiile mele din calatoritul singura.

Astept parerea ta. Ai calatorit vreodata singur/a? Cum a fost? Ai ceva sfaturi sa ne dai?

Daca ti-a placut acest articol nu uita sa dai un SHARE si prietenilor tai. Multumesc!

Lasă un răspuns

Close Menu