Nu lasa pe nimeni sa iti spuna cum “ar trebui” sa fii, ce ar trebui sa faci in viata, ce cale sa apuci, ce decizii sa iei ca sa iti fie bine.
Nimeni nu stie mai bine ca tine cum esti tu si nimeni nu stie mai bine ca tine cum iti este BINE.
Fiecare om este unic si cu totii ar trebui sa ne dam seama de asta o data pentru totdeauna. Cred ca din cauza ca se spune foarte des “esti unic”, expresia a devenit un cliseu si nimeni nu mai sta sa se gandeasca ce inseamna asta cu adevarat.
Prin unicitate inteleg ca TU nu o sa gasesti pe nimeni in lumea asta exact ca tine: cu aceeasi parinti, cu aceleasi experiente ca ale tale, cu aceleasi ganduri pe care le ai tu, cu aceleasi trasaturi fizice si acelasi semn din nastere pe care numai tu il ai. Stai un pic cu aceasta idee si verifica daca este adevarata pentru tine.
Atunci de ce mai ai nevoie de cineva care sa iti spuna cum “trebuie” sa fii?
Sau de ce crezi ca ar sti cineva mai bine ca tine cum “ar trebui” sa fii?
Atunci cand cineva ne spune cum ar trebui sa fim, ne pierdem puterea personala, iar atunci cand chiar noi insine intrebam pe cineva cum ar trebui sa fim, suntem de acord sa ii dam puterea noastra.
Am trecut prin ambele experiente: sa ii spun cuiva cum ar trebui sa fie, si nu faceam altceva decat sa il fac pe acel om mic, dar am si intrebat pe altii cum ar trebui eu sa fiu, si atunci eu eram cea care ma simteam mica. Vedeti balanta: le spun cum sa fie, dar la randul meu intreb cu ar trebui sa fiu. Una fara celalalta nu se poate.
Dar aceste experiente m-au ajutat sa imi dau seama ca nu am nevoie sa le zic celorlalti cum sa fie, stiu ei mai bine, sau se vor regasi ei la momentul potrivit, si nici nu am nevoie sa le cer altora aprobarea despre cum ar trebui sa fiu.
Dupa invatarea acestei lectii am castigat un lucru esential: increderea in mine, in fortele proprii. Iar celorlalti le-am acordat spatiul si relaxarea de a fi cum doresc si de a se simti in largul lor in prezenta mea.
In plus, pot sa impartasesc cu voi aceste ganduri si sa ii ajut si pe alti oameni sa isi dea seama de propria unicitate.
Atunci cand oamenii iti spun cum “ar trebui” sa fii, de fapt isi spun lor. Le este prea frica sa se uite in interiorul lor, sa vorbeasca cu ei, asa ca vorbesc cu tine, pentru ca le este mai usor sau nu stiu cum altfel sa procedeze.
Oamenilor le este frica sa se uite la ei, pentru ca nu stiu ce vor gasi, sau intuiesc ca este mult de lucrat acolo pentru a-l scoate la suprafata pe adevaratul “eu”, ascuns sub “eu-ul care ar trebui sa fie", care sa faca pe placul celorlalti, care sa se conformeze regulilor si normelor societatii. Asa ca ei prefera sa se uite in exterior si sa isi “verse” propria frustrare asupra ta.
Noi nu avem de ce sa le spune celorlalti cum “ar trebui” sa fie. Ori ii acceptam asa cum sunt, ori ii lasam in pace. De cele mai multe ori vrem ca celalalt sa fie asa cum suntem noi, pentru ca asta ne face sa ne simtim in siguranta, pentru ca stim cum sa reactionam in anumite situatii, pentru ca daca celalalt ar fi la fel ca noi, nu ar mai fi nevoie sa depunem eforturi sa il intelegem cu adevarat, sa il vedem asa cum este el de fapt.
Ne agatam de oameni si vrem sa ii schimbam. Insa nu avem de schimbat nimic la nimeni. Singura noastra treaba este cu noi insine.
Pe ceilalti ori ii acceptam asa cum sunt, ori le dam drumul.
Incercand sa ii schimbam nu facem decat sa ne pierdem energia. Mai mult, nimeni nu se simte bine stiind ca celalalt nu il accepta asa cum este. Il face sa se simta frustrat, ca nu este de ajuns asa cum este, il face sa se simta neiubit. Iar asta este cea mai mare tortura sufleteasca: sa te simti neiubit. Sa nu fii acceptat asa cum esti.
In incheiere, pentru aducere aminte: Nu avem de schimbat nimic la nimeni. Singura noastra treaba este cu noi insine.
Acum va intreb pe voi: vi s-a spus cum “ar trebui” sa fiti? Sau la randul vostru ati spus altora cum ar trebui sa fie? Cum v-ati simtit?
Mi-ar placea sa citesc gandurile voastre in comentarii, mai jos.
Alex
11 iun. 2013Foarte bun articolul , ai punctat esentialul 🙂
Si acum sa-ti raspund la intrebari , mi s-a intamplat de multe ori sa spun altor persoane cum ar trebuie sa fie, si in multe cazuri mi-am dat seama ca am gresit , mai exact asa cum zici si tu ” i-am facut sa se simta mici” , dar in unele cazuri a functionat pt ca atunci cand le vorbeam, vorbeam din greselile facute de mine (asta in anumite cazuri). Altadata poate din cauza temerilor mele..si citind articolul , imi dau seama ca tineam cu ardoare sa-i spun cuiva acest lucru in ideea sa-mi accentuez toata treaba pentru mine personal ,doar ca singur cu mine , nu ar fi sunat la fel , cred?!
Mi s-a intamplat si sa-mi zica lumea cum ar trebui sa fiu, mai ales parintii, persoanele apropiate, si cateodata ma gandesc ca poate sunt venite din inima ca sa-mi faca bine, desi poate sunt si frustari interioare, prin care vrei sa schimbi omul de langa tine, si este gresit.
Imi dau seama si iti dau dreptate ca “ar trebui” sa fim cum stim doar noi insine si nimeni nu ne poate spune cum ar trebui si la fel nici noi nu ar trebui sa le spunem altora cum ar trebui sa fie.
Stefania Zoican
11 iun. 2013Multumesc frumos Alex.
Tuturor ni intampla sa spunem celorlalti cum “ar trebui” sa fie, pentru ca si noua ni s-a spus la randul nostru cum sa fim. Parintii nostri parca au mers la aceeasi scoala.
Este altceva cand vorbesti despre tine, despre ceea ce simti tu, despre experientele tale. Si da, da atunci cand vorbesti cu cineva, in primul rand iti este tie mai clar ceea ce spui si te poate ajuta sa vezi altfel situatia.
Eu cred ca parintii nostri au intentii bune atunci cand ne spun cum ar trebui sa fim, insa nu ne lasa puterea sa fim asa cum suntem noi de fapt si nu cum vor ei sa fim.
Este o imensa liberate interioara atunci cand te accepti exact asa cum esti, si nu cum “ar trebui” sa fii.
mariamy
11 iun. 2013Sunt impresionata de ceea ce am citit, insa nu-s de acord in totalitate cu “Nu avem de schimbat nimic la nimeni. Singura noastra treaba este cu noi insine.” Sa ma explic. Degeaba noi ne schimbam si ne straduim sa fim buni atat cat se poate, draguti cu cei din jurul nostru, intelegatori si permisivi, uneori aceste lucruri nu ajuta. Ma intreb, tu ai intalnit oameni cu adevarat rai? Eu da. Si cand intalnesti astfel de oameni, crede-ma ca problema este la ei si este f adanca. Acesti oameni nu au nevoie de sfaturi din simplul motiv ca sunt atat de maniulativi incat controleaza aproape tot din jurul lor. Ca sa scurtez, multi dintre noi nu incearca sa schimbe nimic la nimeni, dar altii incearca intr-un mod invaziv sa ne schimbe pe noi. Chiar daca stim ca “problema este la ei” acest lucru oricum ne afecteza viata si echilbrul, pentru ca nu poti sa eviti la infinit oameni de la servici, de la facultate sau din alte medii pe care esti nevoit sa le frecventezi. Cred ca ar trebui sa ne invatam sa nu ne mai invinovatim aratand cu degetul tot spre noi cand dam peste indivizi care au cu adevarat o problema existentiala.
Stefania Zoican
12 iun. 2013E ok daca nu esti de acord, nu ma deranjeaza. Ma bucur ca iti spui parerea.
Da, bineinteles ca am intalnit si oameni rai, oameni care au uitat de ei. Daca este cazul, in fata lor eu exprim ce simt, insa nu le spun “ar trebui sa fii mai nu stiu cum” pentru ca nu e treaba mea cum ar trebui sa fie ei si oricum nu m-ar asculta. Astfel de oameni “nu aud”. Daca intalnesti un om rau, nu te incarca cu energia lui negativa, si daca nu ai incotro si e musai sa vorbesti cu el, spune-ti parerea si ce simti tu, sau cum te face sa te simti comportamentul lui.
Asa cum am mai scris le spun ce simt, ce gandesc, din punctul meu de vedere, nu acuzator si nu arat cu degetul. Iar in viata personala ei nu mai sunt, pentru ca mi-am dat seama cat de important este pentru mine sa ma inconjor de oameni care ma sustin, care ma sprijina.
Prea mult ne uitam la altii si la cum sunt ei si ne pierdem energia in loc sa ne uitam la noi.
Iar atunci cand centrata si esti intr-o energie linistititoare, ai sa vezi ca astfel de oameni vor veni din ce in ce mai rar in viata ta, iar atunci cand vor aparea, nu te vor mai afecta, pentru ca tu ai atentia la tine si nu la ei.