Edinburgh – 10 locuri de vizitat, experiente de trait

Reading Time: 8 minutes

Iaca ca a dat norocul peste mine si eu peste el si am plecat in Scotia. Am avut parte de zile cu soare, dar si de zile cu ploaie, dar per total excursia a fost minunata, fabuloasa, fantastica. Chiar daca uneori vremea nu tine cu tine, incearca sa faci tot posibilul sa te bucuri cat mai mult de timpul petrecut acolo. Posibil ca a doua oara sa nu mai ai sansa sa fii in acelasi loc (si sa fii in alta parte).

O sa va povestesc ce am vazut, ce am experimentat, ce am mancat, prin ce locuri am fost, oamenii pe care i-am intalnit.

Scotia este o tara minunata, am apucat sa colindam cu masina prin locurile pline de verdeata, in afara oraselor, prin country side, scotienii au niste ferme imense, intinse, iar privelistele din aceste regiuni sunt desprinse parca din alta poveste.

Cum sunt o mare iubitoare de natura, m-a surprins enorm cat de frumos se impleteau coloritul pajistelor cu albastrul cerului si albul norilor. Iar norii: cei mai frumosi pe care i-am vazut vreodata. Pareau atat de aproape si aveau atat de multe forme…

Country side

Castele asezate pe stanci, aproape de mare, porturi cu vapoare gata sa plece la pescuit sau sa navigheze de placere in larg, cladiri desprinse parca din alta epoca. Totul parea desprins din poveste.

O sa ma opresc la capitala Scotiei, Edinburgh, care mi s-a parut impresionanta. Cum ajungeti acolo? Cu avionul. Wizza Air si Blue Air au zboruri directe pana in Glasgow, iar de acolo puteti lua trenul sau autocarul aproximatixv o ora pana in capitala. Ca si cazare puteti folosi hoteluri, pensiuni, hosteluri. Incercati sa rezervati cat mai din timp, ca sa obtineti preturi avantajoase.

In Edinburgh puteti alege sa mergeti cand doriti, iernile nu sunt asa grele ca la noi, iar vara temperaturile nu sunt extrem de ridicate, daca ating 28 de grade, scotienii se incing de la caldura. Daca mergeti vara sa va pregatiti haine de ploaie, pentru ca ploua destul de des.

Orasul este plin de viata, colorat, vesel, tot timpul se intampla ceva. Orasul este inconjurat de munti, Highlands, iar la est de Marea Nordului. Ce ai putea sa iti doresti mai mult de la un oras? Munti, mare, arhitectura, evenimente…

Ca si arhitectura imbina extraordinar de frumos trecutul cu prezentul. Exista castele, care te fac sa simti ca traiesti in epoca medievala, dar si locuri moderne cu magazine, cafenele, buticuri.

Strada din Edinburgh

Ca sa profitati la maximum, puteti merge in August cand aproape intreaga luna se desfasoara Fringe Festival, cel mai mare festival de arte din lume. In diverse locatii din oras au loc evenimente culturale, inclusiv in catedrale, in interiorul castelelor. Pentru fiecare demonstratie trebuie sa cumparati bilete online, sau la fata locului. Gasiti detalii aici: https://www.edfringe.com/

Ce am vazut si ce am experimentat in Edinburgh. Clasamentul meu:

1. De departe cea mai frumoasa experienta a fost Arthur’s Seat. Situat in Parcul Holyrood, in drumul spre el poti vizita si castelul cu acelasi nume.

Arthur’s Seat este un loc, sus in varfulul unui vulcan stins si se crede ca era locul Camelotului, legendarul tinut al Regelui Arthur. Ca sa ajungi aici, ai de urcat un deal aproximativ 45-50 de minute. Traseul este unul usor si exista mai multe cai de a ajunge la “destinatie”.

 

In drum spre Arthur’s Seat

Noi am facut mai mult pentru ca ne-am oprit de multe ori sa admiram natura din jur si privelistile. Dar cand ajungi in varf, ti se dezvaluie adevarata frumusete: marea, cerul, verdele copacilor, a dealurilor, cladirile din fundal, toate se imbina intr-o panorama perfecta, desprinsa parca dintr-o pictura.

Extraordinara priveliste din varf

2. Ciocolata prajita sau deep-fried chocolate. Probabil nu va asteptati ca in clasament sa apara si mancare. Ei bine, acesta clasament include toate experientele, inclusiv mancarea, iar eu sunt curioasa sa incerc mancarurile altora.

Este un baton de ciocolata (mie mi s-a oferit sa aleg Mars sau Snickers, am vrut Mars), prajit in aluat. A fost delicios. M-a surprins gustul si combinatia, dar cu siguranta merita incercata. Mai ales pentru iubitorii de ciocolata.

Ciocolata prajita

3. Castelul Edinburgh.  Ce este impresionant la acest castel este ca se afla situat pe o colina si parca vegheaza orasul. Ce este si mai interesant de stiut este ca aceasta colina este de fapt al doilea vulcan adormit din Edinbugh. Aici Regina Maria l-a nascut pe Regele James VI si a fost fortareata multor regi si regine. La ora 1 de aici se trage o sala de tun in fiecare zi, cu exceptia duminicilor, traditie inca din 1861.

Intrarea in castel este cu plata (in jur de 17 lire), iar daca nu va doriti sa platiti acesti bani, tot aveti posibilitatea sa admirati privelistea orasului de pe unul din zidurile castelului.

Priveliste de la Castelul Edinburgh


4. Galeriile Nationale de Arta. Chiar in mijlocul orasului se inalta minunata cladire a galeriilor de arta. Vestea buna este ca intrarea este gratuita. Aici puteti vedea picturi celebre, va puteti pierde in povestile tablourilor, citi despre ce reprezinta, de cine au fost create. Aceasta galerie este ca o pata de culoare; relaxare in forfota orasului.


5. Haggis. Ghiciti ce este? Este un fel de mancare! Ghiciti si ce fel de mancare? Posibil sa nu mai vreti sa incercati dupa ce va spun. Este un amestec de maruntaie de oaie : ficat, inima, plamani, servit de obicei cu piure, ptional alaturi de paine sau biscuiti. Nici eu nu ma asteptam sa imi placa, mai ales ca mananc destul de rar carne, insa iesind la restaurant, am vrut sa comand o mancare scotiana speciala. Este servit ca si aperitiv, am strambat mult din nas, dar a fost in regula. Alaturi de noi erau doi americani, cu care bineinteles am stat si de vorba cateva minute, cand le-am spus ce mancam, au zis ca nu vor sa stie mai multe.

O portie este in jur de 7 lire.

Haggins. Sursa foto: google

6. Catedrala Saint Giles sau High Kirk of Edinburgh. Pentru mine catedralele arata cam toate la fel. Diferenta pe care o face aceasta catedrala este faptul ca este considerata biserica mama a bisericii presbiteriene. Este cea mai importanta biserica din Edinburgh, avand gradul de High Kirk, cel mai inalt in Biserica Scotiana.

Intrarea este gratuita.

Catedrala in Edinburgh

7. Palatul Holyrood. Il puteti vedea in drum spre Arthur’s Seat. Este resedinta oficiala a Reginei Elisabeta in Scotia, aceasta vine in vizita de cateva ori pe an, pe timp de vara sta chiar si o saptamana.
Palatul a fost resedinta multor regi si regine inca din secolul 16. Ca in poveste, nu?


8. Royal Mile. Este practic strada care duce la Castelul Edinburgh si este cea mai turistica, cea mai aglomerata strada din oras. Este o strada pe care se impletesc nostalgia trecutului cu bucuria prezentului. Vezi multi animatori facand demonstratii, inveselind oamenii, magazine de suveniruri, cladiri vechi si noi, baruri, terase, restaurante.

Pe Royal Mile

 

Centaur: adevarat sau…?

9. Gradinile Printesei sau parcul care se intinde sub Palatul Edinburgh. Sa stai in parc, sa privesti un castel, chiar te face sa te simti ca o printesa din poveste. Aici au loc mai mereu tot felul de evenimente: concerte, ateliere, workshop-uri. Parcul este intesat cu statui, monumente, flori, copii si adulti veniti sa se relaxeze.

Intrare gratuita, desigur.

Vedere din Gradinile Printesei

10. Plimbari pe strazi, in parcuri, iesiri in baruri si restaurante. Cand merg intr-o tara straina, nu ma pun sa alerg de colo- colo sa vizitez cat mai multe. Am facut acest lucru acum cativa ani si m-am ales cu febra musculara, dureri de picioare, oboseala si ameteala. M-am intors acasa mai obosita decat am plecat. Daca stai o perioada limitata de timp, oricum nu apuci sa vezi chiar tot.

Ce imi place sa simt este pulsul orasului. Sa stau intr-un loc linistita, cum ar fi la terasa sau in parc, sa beau/mananc ceva, sa ma uit la oameni, sa simt atmosfera. Daca am chef, seara sa ies in oras, sa ma simt bine, sa vad cum este si la altii.

Este foarte fain de studiat acest lucru: oamenii, atmosfera, sa gusti din preparatele lor, sa le afli povestile, cu ce se mandresc, cum gandesc, cum sunt.

Edinburgh parca este mereu in sarbatoare. Tot timpul vin si pleaca turisti, iar cand este Fringe Festival este si mai aglomerat, este una dintre cele mai vizitate capitale ale lumii.


Un aspect care nu mi-a placut: seara tarziu, cand ieseam in oras, vedeam pe trotuare fete in rochii elegante, pe tocuri, sezand direct pe trotuar, mancand sau stand de vorba. Si beau alcool foarte mult. Se imbata si merg pe strada ca huliganii. Iar barbatii se bat in club. Mai ales cand este vorba de o fata. Acest lucru l-am observat si acum cativa ani cand am locuit in Anglia si am fost surprinsa. Dar fiecare loc cu buruienile lui, nu poti sa le ai pe toate.

Ah, da! Si multi cersetori rromi pe strazile orasului. Ups!

Mi se pare important sa observi toate aspectele, nu doar pe cele pozitive.

Chiar si asa, acest oras a devenit cu siguranta printre orasele mele preferate pe care le-am vazut pana acum. Am avut noroc ca a fost si soare. Concluzia este una simpla: Edinburgh este minunat!

P.S. Cand vizitati acest loc, sa mergeti sa vedeti si Gradina Botanica. Am citit ca este una dintre cele mai frumoase din lume. Eu nu am apucat. Data viitoare.

In drum spre Castelul Edinburgh

 

Casuta cocheta in Edinburgh

 

Un alt palat, ca nu aveau destule
[:]

Lasă un răspuns

Close Menu